Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 6 ani cu handicap grav, dintr-un centru de plasament, agresat de îngrijitor

Un copil de 6 ani cu handicap grav, dintr-un centru de plasament, agresat de îngrijitor

Un copil de 6 ani cu handicap grav, dintr-un centru de plasament, agresat de îngrijitor
Sursa foto: Foto: pixabay.com
14 Ian 2016   •   08:24

Un copil de 6 ani cu handicap grav dintr-un centru de plasament din Craiova a fost agresat de unul dintre îngrijitori. Incidentul a avut loc pe 2 ianuarie, însă personalul centrului a încercat să ascundă cazul. 

 
S-a aflat abia în urmă cu două zile, iar educatorul agresiv a fost deja suspendat din funcţie. 
 
Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj a demarat o anchetă. La fel şi poliţia. 
 
Timp de aproape două săptămâni, atât conducerea, cât şi personalul Centrului de Plasament "Noricel" din Craiova au încercat să muşamalizeze cazul de agresiune. 
 
Chiar şi acum, după ce Direcţia pentru Protecţia Copilului a demarat o anchetă, şefa centrului susţine că nu s-a întâmplat nimic. 
 
Reprezentanţii Protecţiei Copilului Dolj au aflat însă cu exactitate ce s-a întâmplat, chiar de la instructorul educaţional, care a recunoscut că l-a lovit pe băiatul de 6 ani. 
 
Educatorul a fost suspendat din funcţie pentru o perioadă de 30 de zile. Sunt cercetaţi şi ceilalţi angajaţi ai centrului, care au ştiut despre agresarea copilului şi nu au anunţat autorităţile. 
 
Şi poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz, pentru comportament abuziv. 
 

×
Subiecte în articol: copil agresiune centru de plasament Craiova
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close