Antena 3 CNN Actualitate Locale Poluare cu hidrogen sulfurat în București. Ministerul Mediului, anunț de ultimă oră

Poluare cu hidrogen sulfurat în București. Ministerul Mediului, anunț de ultimă oră

Poluare cu hidrogen sulfurat în București. Ministerul Mediului, anunț de ultimă oră
Sursa foto: Foto: Pixabay
24 Iul 2016   •   18:24

Ministerul Mediului a depistat valori de hidrogen sulfurat care depăşesc limitele normale, în nord-vestul Bucureștiului.

Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Bogdan Gheorghe Trif, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că poluarea resimţită de cetăţenii din nord-vestul Capitalei, care au depus deja 1.000 de plângeri, este cauzată de hidrogen sulfurat care depăşeşte limitele normale. Poluarea vine, cel mai probabil, de la groapa de gunoi situată în nord-vestul Capitalei, IRIDEX-Chiajna. Autorităţile de mediu vor efectua un control în perioada imediat următoare.

„În urma numeroaselor sesizări ale cetăţenilor Municipiului Bucureşti şi ale cetăţenilor judeţului Ilfov, avem peste 1.000 de sesizări, care reclamă faptul că se simte un discomfort olfactiv şi persistent, repetitiv, în cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Crângaşi, Militari, Drumul Taberei şi localităţile Chiajna şi Chitila. În urma acestui fapt, am solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Bucureşti să efectueze determinări în zonele unde s-au făcut sesizări, cu autolaboratorul din dotarea proprie. În urma interpretării buletinelor de analiză, s-a identificat ca indicator cu valori limită depăşite, hidrogenul sulfurat. Astfel, am ordonat Gărzii de Mediu Bucureşti şi Ilfov ca, în cursul săptămânii trecute să desfăşoare controale în zonă pentru a identifica sursa de poloare. Din datele preliminare, principala sursă de poluare, potenţial poluatoare, este depozitul de deşeuri menajere din raza Sectorului 1 Bucureşti", a declarat comisarul general, conform DCNews.ro.

×
Subiecte în articol: poluare Ministerul Mediului
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close