Antena 3 CNN Be EU În premieră la o televiziune românească, Antena 3 prezintă “be EU”, o emisiune transmisă din inima Parlamentului European

În premieră la o televiziune românească, Antena 3 prezintă “be EU”, o emisiune transmisă din inima Parlamentului European

În premieră la o televiziune românească, Antena 3 prezintă “be EU”, o emisiune transmisă din inima Parlamentului European
05 Feb 2016   •   15:00

În premieră la o televiziune de știri din țară, Antena 3 lansează de sâmbătă, 6 februarie, o nouă emisiune, prin care romanii vor fi mult mai aproape de Bruxelles. Sabina Iosub realizează “Be EU”, un show care prezintă telespectatorilor Antenei 3 temele europene și duce în Capitala europeană dezbaterile din țară. “be EU” va fi difuzată săptămânal, de la ora 10,00, iar printre primele teme care vor fi abordate sunt finanțarea campaniei electorale, sistemul de ajutoare sociale din statele membre ale Uniunii Europene, precum și accesul egal la servicii medicale.

"Be EU este proiectul care aduce Europa mai aproape de România. Ce se dezbate la Bruxelles sau Strasbourg ne interesează și ne afectează și pe noi. E momentul să înțelegem că suntem cetațeni europeni, cu drepturi și obligații egale cu ceilalți din Uniune. Este o bucurie pentru mine să pot împărtăși telespectatorilor Antena 3 experiența europeană", spune Sabina Iosub.

Emisiunea se realizează în studioul Agora, cel mai scump și mai bine dotat tehnic studio european, aflat în centrul Parlamentului. Românii vor recunoaște printre invitații Sabinei Iosub, pe membri ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene, experți în domeniile de dezbatere din aparatul Uniunii Europene.

Sabina Iosub, realizatoarea “Be EU”, are experiența de peste 15 ani în presă, este absolventă a unui master în Științe Politice și realizează emisiunea “Previziunile zilei” din 2010.

×
Subiecte în articol: Sabina Iosub be EU antena3
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close