Antena 3 CNN Actualitate Media Presa franceză acordă un amplu spaţiu cazului privind copilul român vândut în rate

Presa franceză acordă un amplu spaţiu cazului privind copilul român vândut în rate

Presa franceză acordă un amplu spaţiu cazului privind copilul român vândut în rate
Sursa foto: Foto: thisismoney.co.uk
12 Ian 2011   •   10:54

Ştirea cu românii care şi-au vândut copilul în Franţa ţine prima pagină a ziarelor din Hexagon.Le Mondeacordă un amplu spaţiu acestui caz. Publicaţia prezintă în detaliu tranzacţia, ancheta poliţiei şi pedeapsa care îi aşteaptă pe părinţii biologici.
 
"Riscă 20 de ani de închisoare, pentru că şi-au vândut bebeluşul ", titrează şi publicaţia Le Telegramme. Ziarul precizează că cei doi români au fost acuzaţi de trafic de minori.

Site-ul romandie.com are şi el un articol despre cazul de la Timişoara. Materialul apare sub titlul "Un cuplu din România arestat după ce şi-a vândut copilul în Franţa".
 
La rândul său, Le Figaro tratează şi el pe larg acest subiect.

Cazul se referă la un copil care a fost vândut cu 5.000 de euro înainte să se nască, de către o familie de etnie romă. Tranzacţia a fost aranjată în 2004, iar băieţelul a fost trecut în acte direct pe numele mamei adoptive. Cu primii bani primiţi, părinţii au cumpărat canapele. Ultima tranşă au primit-o luni, însă sub ochii poliţiştilor care i-au reţinut imediat.

Tranzacţia a avut loc în 2004, când femeia de etnie romă era gravidă. Viitoarea mamă a consfinţit ca, atunci când se va naşte, copilul să meargă la o familie din Franţa. Cele două cupluri au bătut palma pentru 5.000 de euro, cu plata în rate. La naştere, părinţii biologici au primit 3.000 de euro.

Recent, cei doi soţi au primit şi restul de bani. Atunci au fost prinşi în flagrant de poliţişti. Părinţii au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind acuzaţi pentru trafic de minori. Avocatul lor va depune o cerere de eliberare sub control judiciar.

Deocamdată, copilul vândut este tot în Franţa. Cel mai probabil va fi adus în România, unde i se va face un test ADN. Abia după aceea autorităţile vor stabili ce se va întâmpla cu el. Cumpărătorii bebeluşului sunt şi ei anchetaţi.


×
Subiecte în articol: presa copil roman vandut rate Franta
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close