Antena 3 CNN Actualitate Media Surpriză majoră la Antena 1. O supervedetă vine în platou

Surpriză majoră la Antena 1. O supervedetă vine în platou

Surpriză majoră la Antena 1. O supervedetă vine în platou
23 Feb 2016   •   11:36

Gabriel Cotabiță, Delia și Mihai Morar sunt invitații lui Dan Negru miercuri, 24 februarie, de la ora 20.30, la o nouă ediție a quiz-show-ului “Te pui cu blondele?”.

Iar confruntarea pe teme de cultură generală cu cele 50 de blonde din platoul emisiunii va fi condimentată, ca de obicei, cu dezvăluiri din viața celor trei invitați.

Când are de gând Delia să facă primul copil, de ce Cotabiță este supranumit Lazăr în grupul său de prieteni ori ce fel de poze conține telefonul lui Mihai Morar, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri seara. În aceeași ediție, Delia va povesti cu ce ocazie s-a transformat într-o gheișă și pe străzile cărui oraș japonez s-a plimbat astfel îmbrăcată, Cotabiță va spune care e capodopera cinematografică pe care a văzut-o de 15 ori, iar Mihai Morar care este cartea sa de suflet.

Tot atunci, în platoul emisiunii va veni o specialistă în feng shui, care îi va învăța pe cei trei invitați ce să facă să le meargă bine în anul Maimuței de foc, abia început.

Întrebarea vedetă a ediției va fi adresată de o celebritate pe care cei trei invitați și blondele deopotrivă vor trebui să o recunoască. Despre ce vedetă este vorba, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 24 februarie, de la ora 20.30, numai la “Te pui cu blondele?”

×
Subiecte în articol: Antena 1 Gabriel Cotabita
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close