Antena 3 CNN Actualitate Membru al Guvernului Cioloș, firmă în paradis fiscal. Cu câteva ore înainte se războia cu cei care nu plătesc taxe

Membru al Guvernului Cioloș, firmă în paradis fiscal. Cu câteva ore înainte se războia cu cei care nu plătesc taxe

Membru al Guvernului Cioloș, firmă în paradis fiscal. Cu câteva ore înainte se războia cu cei care nu plătesc taxe
04 Ian 2016   •   21:41

Conform declarației de interese semnate de noul secretar de stat de la Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, acesta deține 25% dintr-o firmă înregistrată în Cipru, țară considerată paradis fiscal.

''Fusilier Limited, deținută în proporție de 25% de Gabriel Biriș, este o societate off shore cipriotă. Adică o societate comercială folosită de băieții deștepți nu ca să facă evaziune fiscală, firește, ci doar ca să evite impozitele statului în care firma face afaceri. În cazul de față, Fusilier Limited era (în 2008) co-proprietar al unei firme românești (Trinoro Achiziții SRL). În cazul în care o firmă românească deținută de un off shore are profit, acest profit se repartizează off shore-ului, adică acționarului/proprietarului firmei. Numai că off shore-ul nu plătește impozit pe profit în conformitate cu legea română (adică mult), ci foarte puțin, în conformitate cu legea statului în care a fost înființat (Cipru, în cazul nostru). Practic, statul român nu primește nici un impozit pe profit de la off shore. Nimic, zero'', scrie kmkz.ro.

Gabriel Biriș a explicat, într-o intervenție telefonică în emisiunea Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu, că nu a vrut să evite taxele din România, ci a ales să își facă firmă în Cipru pentru că legislația de la noi nu e suficient de prietenoasă.

Cum își bătea joc Biriș în urmă cu o zi de milioane de români


Declaraţie scandaloasă a unui guvernant. Gabriel Biriș, secretar de stat Ministerul Finanțelor, îi ironizează, într-un interviu pentru republica.ro, pe românii fără loc de muncă.

"Este o prevedere în Codul Fiscal. Timp de șase luni. Cum să trăiești dacă nu ai venituri? Și vorbim de 5,5% din salariul minim brut pe economie. Noi trebuie să înțelegem cu toții că sănătatea costă și asigurarea de sănătate trebuie plătită. S-a plecat de la premisa potrivit căreia CNAS nu poate să susțină 20 de milioane de asigurați cu cinci milioane de plătitori de asigurări de sănătate . Cum poți să zici <> timp de șase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat?"  a spus Gabriel Biriş.



×
Subiecte în articol: Gabriel Biriş taxe
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close