Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătății, precizări despre cazul lui Florin Busuioc

Ministerul Sănătății, precizări despre cazul lui Florin Busuioc

Ministerul Sănătății, precizări despre cazul lui Florin Busuioc
07 Noi 2018   •   13:03

Specialiștii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova au intervenit corect și la timp în cazul lui Florin Busuioc, transmite ministrul Sănătății, într-un comunicat de presă.

În acest moment, starea pacientului este stabilă și se află sub supravegherea medicilor din ATI. În aproximativ 3 ore din momentul în care Florin Busuioc a fost preluat de echipele SMURD și transportat la SCJU Craiova, medicii specialiști au aplicat corect procedurile medicale care se impun în astfel de situații, inclusiv montarea unui stent.

Operația a fost realizată în cadrul Clinicii de cardiologie intervențională din cadrul SCJU Craiova, de către o echipă condusă de Dr. Paul Trașcă, medic primar cu competență în cardiologie intervențională și asistat de dr. Eugen Țiereanu, medic rezient anul 5 și dr. Emilia Goanță, medic specialist cu competență europeană în electrofiziologie.

Deoarece în acest moment SCJU Craiova nu are numărul de medici necesari pentru organizarea unor gărzi în specialitatea cardiologie intervențională, unitatea sanitară organizează gărzi la domiciliu pentru această specialitate, astfel încât să asigure intervenția în cazuri de urgență. Această soluție este practicată în mai multe spitale din Europa care se confruntă cu lipsa de personal.

În trecut, SCJU Craiova a scos la concurs posturi de specialiști, însă acestea nu au fost ocupate.

Posturile vor fi scoase din nou la concurs, pentru a crea posibilitatea înființării unei linii de gardă în cardiologie intervențională.

“ Procedurile aplicate în acest caz au fost corecte. Pacientul a avut parte de cele mai bune îngrijiri. Însă, avem nevoie de medici specialiști în Clinica de CardiologieIntervențională și Chirurgie Cardiovasculară. Am convingerea că majorările salariale acordate de Guvern anul acesta, achizițiile de aparatură de înaltă performanță și proiectele noilor spitale vor determina medicii să rămână în țară, unde avem mare nevoie de personal ”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

×
Subiecte în articol: florin busuioc infarct
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close