Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Şova: Contractul original semnat cu Bechtel în 2003 este de negăsit

Ministrul Şova: Contractul original semnat cu Bechtel în 2003 este de negăsit

Ministrul Şova: Contractul original semnat cu Bechtel în 2003 este de negăsit
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    01 Aug 2013   •   10:27

Contractul încheiat cu compania americană Bechtel pentru autostrada Transilvania nu a fost încă publicat deoarece nu a fost găsită varianta originală, ci doar copii, a declarat miercuri seară, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

"Nu s-a reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală, originalul semnat. Sunt copii, dar desecretizarea trebuie făcută pe contractul original. Colegii de la Ministerul Transporturilor mi-au spus: îl căutăm şi când îl avem îl punem pe site. Contractul desecretizat publicat, din 2006, este cel din 2003, updatat cu actele adiţionale din 2005 şi publicat în 2006. Noi am spus că trebuie să se vadă exact contractul din 2003, actele adiţionale separate şi contractul refăcut. Nu s-a găsit încă varianta originală din 2003. Avem zeci de copii. Dar desecretizarea ca să o faci, ca procedură, trebuie contractul original. Probabil o să îl găsească în câteva zile şi o să-l pună pe site", a declarat ministrul Şova la Digi 24, potrivit Agerpres.

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură a spus însă că nu există nicio informaţie suplimentară în contractul din 2003, care era încheiat pe un preţ fix, de 2,2 miliarde euro pentru 415 kilometri.

"Nu e nicio informaţie suplimentară. Singurul lucru care se va putea vedea foarte clar sunt susţinerile celor implicaţi la vremea respectivă, prin care se vede că în 2003 a fost un contract încheiat pe un preţ fix, 2,2 miliarde euro pentru 415 kilometri, şi actul adiţional publicat în care se vede că preţul sare de la 2,2 miliarde la aproape 10 miliarde euro. De altfel, în 2011, doamna Boagiu (Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor - n.r) într-o conferinţă de presă a scăpat porumbelul şi a zis: a trebuit să reziliez parţial acele tronsoane pentru că ajungeam cu preţul autostrăzii la 9,6 miliarde euro. Raţionamentul este simplu: dacă în 2003 s-a semnat pe preţ fix, 2,2 miliarde euro, este clar că modificările din 2005 au dus contractul la aproape 10 miliarde", a explicat Şova.

El a adăugat că informaţiile legate de cheltuieli, de exproprieri vor apărea în procesul verbal al Corpului de control al prim-ministrului, care ar putea fi gata în octombrie.

"Oamenii aşteaptă să vadă unde s-au dus banii, pe ce cheltuieli nejustificate s-au plătit banii, ce avocaţi s-au plătit şi cu câte zeci de milioane, cine sunt beneficiarii exproprierii şi ce sume au primit. Toate acestea vor apărea odată cu procesul verbal al Corpului de control al premierului, care, probabil, din ce am discutat eu cu dânşii, deoarece volumul de muncă este imens, va apărea în octombrie şi ne va da toate datele financiare exacte şi beneficiarii sumelor", a mai afirmat ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură.

Dan Şova a menţionat că, în cazul în care nu ar fi fost reziliat contractul cu Bechtel, anul acesta compania americană ar fi trebuit să primească, numai pentru întreţinerea şantierului, 65 milioane euro, în timp ce, pentru reziliere, suma plătită a fost de 30 milioane euro, fără TVA.

"În momentul în care am pornit în această acţiune de reziliere am observat că, în fapt, nu era vorba despre plata unei sume foarte mari de reziliere, 30 milioane euro plus TVA. Anul acesta, dacă nu reziliam, datoram Bechtel numai pentru întreţinere şantier 65 milioane euro. Aşa era contractul modificat în 2005 de domnul Dobre (Gheorghe Dobre, fost ministru al Transporturilor n.r). Noi am plătit numai 30 milioane euro ca să scăpăm cu totul de el", a spus Şova, subliniind că acest contract a fost secretizat în 2006, după ce au apărut, în 2005, anexele.

Contractul încheiat de statul român cu compania Bechtel International Inc. a fost postat, marţi, pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Ordinul privind declasificarea acestor documente a fost publicat în Monitorul Oficial pe 5 iulie 2013 şi a fost semnat de ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, şi secretarul General al Guvernului 2011, Ion Moraru.

Construcţia tronsonului Braşov - Borş al Autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 milioane de euro, încheiat cu compania Bechtel.

Lucrările au fost întrerupte la jumătatea lui 2005, atunci când s-a declanşat o acţiune de reanalizare a contractelor încheiate de guvernarea anterioară. Ulterior, lucrările au fost reluate. Compania a finalizat până în prezent 52 de kilometri de autostradă între Turda şi Câmpia Turzii din totalul de 415 cât prevedea contractul.

Termenul iniţial de finalizare a fost stabilit pentru anul 2011 şi prelungit cu un an din cauza întreruperilor lucrărilor în 2005. Între timp, Bechtel a renunţat la partea de autostradă între Târgu Mureş şi Braşov.

Pe 30 mai, DPIIS a anunţat că a fost semnat acordul de tranzacţionare şi încetare cu privire la contractul de construire a Autostrăzii Braşov - Cluj - Borş (Autostrada Transilvania - n.r.) între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi compania americană Bechtel International. Prin semnarea Acordului au fost stinse complet pretenţiile Bechtel International Inc pentru suma de 37,2 milioane euro, TVA inclus.



×
Subiecte în articol: Bechtel dan sova
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close