Antena 3 CNN Actualitate Zăpada face dificil accesul pe un traseu de munte apreciat

Zăpada face dificil accesul pe un traseu de munte apreciat

Zăpada face dificil accesul pe un traseu de munte apreciat
Sursa foto: foto: pixabay.com
22 Sep 2016   •   17:40

Prima zăpadă a căzut joi în Masivul Retezat, la peste 1.200 de metri altitudine, salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizând turiştii care doresc să meargă la munte să se echipeze corespunzător, cu haine şi bocanci potriviţi pentru sezonul rece, transmite Agerpres.

'Prima ninsoare a căzut în staţiunea Râuşor, la cota 1.200 m. Ninge până la peste 2.000 de metri, unde stratul de zăpadă măsoară doi-trei centimetri. Zăpada nu va dura prea mult, se va topi, pentru că pământul este cald', a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Acesta a atras atenţia turiştilor că nu mai pot instala corturile în zonele cunoscute de aceştia în Retezat şi că trebuie să se echipeze de iarnă cu haine mai groase şi bocanci impermeabili.

De asemenea, turiştii care doresc să abordeze un traseu în Retezat sunt sfătuiţi să se intereseze de starea acestora şi de evoluţia vremii la refugiile Salvamont din staţiunile de munte sau de la cabane.

'Ne aşteptam să ningă în Retezat în jurul datei de 1 octombrie. Iarna nu se dezminte şi se pare că va respecta tradiţia anilor trecuţi', a conchis şeful Salvamont Hunedoara.

×
Subiecte în articol: ninsoare Ninsoare România
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close