Antena 3 CNN Actualitate Poliţia Română, noi detalii din ancheta prinderii lui Sebastian Ghiţă

Poliţia Română, noi detalii din ancheta prinderii lui Sebastian Ghiţă

Poliţia Română, noi detalii din ancheta prinderii lui Sebastian Ghiţă
24 Mar 2017   •   17:29

Poliţia Română a oferit noi detalii despre prinderea lui Sebastian Ghiţă. Fostul deputat este dat dispărut de aproape patru luni. 

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind audierea unei persoane, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, facem următoarele precizări:

Poliția Română desfăşoară, în acest moment, conform prevederilor legale, activităţi în vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii inculpatului Ghiță Sebastian, care figurează dat în urmărire naţională şi internaţională.
Organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului de caz.

Precizăm că, potrivit prevederilor art.12, alin.1, lit. e) din Legea nr. 544/2001, se exceptează de la accesul liber al cetățenilor : ”informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare”.

În momentul în care vor fi informaţii de interes public, acestea vor fi aduse cu celeritate în atenţia mass-media, bineînţeles, cu acordul procurorului de caz”, se arată în comunicatul Poliţiei Române.  

×
Subiecte în articol: 100 de minute
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close