Antena 3 CNN Actualitate Porțile Palatului Regal s-au închis în jurul orei 24.00. Sute de români au venit să-și ia rămas bun de la Regele Mihai

Porțile Palatului Regal s-au închis în jurul orei 24.00. Sute de români au venit să-și ia rămas bun de la Regele Mihai

Porțile Palatului Regal s-au închis în jurul orei 24.00. Sute de români au venit să-și ia rămas bun de la Regele Mihai
14 Dec 2017   •   00:35

Update: Porțile Palatului Regal s-au închis în jurul orei 24.00. Sute de oameni au venit să-și ia rămas bun de la Regele Mihai. O mai pot face și în cursul zilei de joi, începând cu ora 8.00. Porțile vor fi deschise până la ora 22.00. Așa se va întâmpla și vineri.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în ţară, miercuri, la ora 11.00, cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă.

De la aeroport, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale a fost transportat la Castelul Peleş, unde a rămas pentru câteva ore, apoi a fost adus la Bucureşti. Va rămâne în Sala Tronului de la Palatul Regal până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş.

Știre inițială: Sute de români au venit încă de dimineață, în Piața Constituției, să-și ia rămas bun de la Regele Mihai. Cei mai mulți au sosit însă seara, când s-au deschis și porțile Palatului Regal pentru publicul larg. Accesul va fi posibil până la orele 24.00.

Este o atmosferă apăsătoare, dar și multă liniște și nerăbdare. Oamenii au venit pentru a intra în sala tronului să se reculeagă. Sunt persoane care au venit doar ca să lase o lumânare, flori, iar unii se află aici pentru prima dată doar pentru acest moment.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns miercuri seară, în jurul orei 20,20, la Palatul Regal din Bucureşti, unde, până sâmbătă, cei care l-au admirat pe fostul suveran îi pot aduce un ultim omagiu. Cortegiul funerar a fost însoţit, de la Castelul Peleş la Palatul Regal, de Custodele Coroanei Române, Margareta, de principele Radu şi de membri ai Familiei Regale.

La plecarea de la Castelul Peleş, cei 90 de militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte, ai Batalionului 21 Vânători de Munte "Leonard Mociulschi", ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi ai Muzicii militare a Academiei Forţelor Aeriene au prezentat onorul. Sicriul a fost purtat pe umeri de opt militari ai Brigăzii 30 Gardă ''Mihai Viteazul''.

Pe drumul spre Bucureşti, oameni de toate vârstele au aşteptat trecerea cortegiului funerar, purtând în mâini flori şi lumânări.

În drumul spre Palatul Regal, cortegiul funerar a trecut pe sub Arcul de Triumf. Câteva sute de oameni au fost prezenţi la Arcul de Triumf cu portrete ale fostului suveran, flori şi steaguri cu însemnele regale ale României.

La Palatul Regal, oamenii au scandat minute în şir: "Regele Mihai!" şi "Monarhia salvează România!".

Citiți și Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România. Sicriul Majestății Sale a ajuns la Palatul Regal de pe Calea Victoriei

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei pelerinaj
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close