Antena 3 CNN Actualitate Proteste masive la Londra, împotriva Brexit: ”Deci, care este planul?”, ”La mulţi ani, UE!”

Proteste masive la Londra, împotriva Brexit: ”Deci, care este planul?”, ”La mulţi ani, UE!”

Proteste masive la Londra, împotriva Brexit: ”Deci, care este planul?”, ”La mulţi ani, UE!”
Sursa foto: Foto: Twitter.com
25 Mar 2017   •   16:31

Mii de persoane au ocupat sâmbătă străzile londoneze pentru a protesta faţă de Brexit, cu doar patru zile înainte ca premierul Theresa May să declanşeze ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. De asemenea, britanicii au sărbătorit inclusiv aniversarea a şase decenii de la semnarea Tratatului de la Roma, care este considerat piatra de temelie a Comunităţii Economice Europene, la care a aderat în 1973 şi Marea Britanie, scrie news.ro.

Marşul ”Uniţi pentru Europa” era programat să se încheie în piaţa Parlamentului, unde patru persoane şi-au pierdut miercuri viaţa, după ce atacatorul Khalid Masood a intrat cu maşina în trecătorii de pe podul Westminster. 

Aceştia au fluturat drapelul Uniunii Europene şi au scandat lozinci, precum ”Deci care este planul?” şi ”Opriţi Brexit-ul”. Un protestatar a ridicat o pancartă cu mesajul ”La mulţi ani, UE”, făcând referire la aniversarea a şase decenii de la semnarea Tratatului de la Roma.

Premierul May urmează să invoce pe 29 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declanşa în mod formal procedura de retragere a Marii Britanii din UE.

×
Subiecte în articol: Brexit
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close