Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit pe 23 aprilie, zi în care românii din diferite zone ale țării respectă cu sfințenie mai multe obiceiuri și tradiții.
Un preot a refuzat să spovedească o bătrână de 87 de ani, în postul Paștelui, din cauza unui motiv bizar. Arhiepiscopia Tomisului a demarat o anchetă pentru gestul părintelui.
În perioada postului, mulți credincioși se întreabă dacă pot consuma fructe de mare sau nu, însă unii preoți au un răspuns clar legat de acest subiect.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe data de 11 aprilie. În această zi, credincioșii merg la Mănăstirea Cernica, unde se roagă marelui făcător de minuni.
Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou continuă duminică în Bucureşti. Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost duse la Parohia "Sfântul Dimitrie" – Colentina, la Mănăstirea Plumbuita, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie, și la Parohia Sfântul Silvestru.
Rugăciunea rostită către Sfântul numit și "Mare Tămăduitor" este grabnic ajutătoare, mai ales în cazul celor încercați de boală sau a celor care nu-și găsesc rostul în lume.
Părintele Pimen Vlad, unul dintre cei mai apreciați duhovnici români, a povestit într-un podcast, motivul pentru care femeile nu au voie pe Sfântul Munte Athos.
Părintele Pimen Vlad, unul dintre cei mai apreciați duhovnici români, a povestit într-un podcast, emoţionanta sa călătorie pe care a trebuit să o parcurgă în drumul său spre hirotonie.
Buna Vestire este sărbătoarea care amintește de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a adus vestea cea bună Fecioarei Maria, anume că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Calendar ortodox 25 martie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie pentru creştinii ortodocşi de Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare închinată Fecioarei Maria.
De sărbătoarea cu cruce roşie Buna Vestire, credincioşii pot rosti cea mai puternică rugăciune despre care se spune că face minuni şi reuşeşte să deschidă porţile Raiului.
Mai mulți preoți din țară vor săvârși de Buna Vestire, slujba de Maslu, pentru vindecarea trupească și spirituală. Credincioșii pot aduce mai multe obiecte la biserică pentru a fi sfințite și a avea parte de protecție, sănătate și belșug.
Buna Vestire este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului. În această zi, credincioșii rostesc rugăciuni și împart alimente pentru sufletul celor adormiți.
Rugăciunea formată din patru cuvinte se rosteşte în toate cele 48 de zile ale Postului Paştelui şi este binecunoscută ca fiind una dintre cele mai puternice.
Părintele Vasile Ioana a explicat, în cadrul predicii de la finalul Sfintei Liturghii de duminică, de la Biserica Sf. Nicolae dintr-o zi”, care este rostul postului în viaţa unui creştin, dar şi care este lucrul la care ar trebui să se renunţe în această perioadă.
Cea mai puternică rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos se rostește încă din prima zi a Postului Paștelui, fiind de mare ajutor pentru iertarea păcatelor.
"Lunea curată" este prima zi a Postului Mare şi reprezintă din cele mai vechi timpuri, una dintre cele mai importante momente ale celui mai aspru post de peste an.