Antena 3 CNN Actualitate Român mort într-un accident aviatic în Ungaria

Român mort într-un accident aviatic în Ungaria

Român mort într-un accident aviatic în Ungaria
Sursa foto: foto: 24.hu
27 Mar 2016   •   17:02

Accidentul aviatic în care a murit tânărul de 29 de ani din Timişoara a avut loc vineri seara, în apropiere de Budapesta. Potrivit portalului 24.hu, avionul de mici dimensiuni a decolat de pe aeroportul din la aproximativ 20 de minute de la decolare, aparatul de zbor de mici dimensiuni, la Godollo, judeţul Pesta, potrivit adevarul.ro.

Dispariţia de pe radar a aparatului de zbor, la bordul căruia se aflau pilotul şi inginerul român pasager, a fost anunţată în jurul orei 19.40, la aproximativ 20 de minute de la decolare. Potrivit sursei amintite, autorităţile ungare au intervenit cu mai multe echipaje şi un elicopter al Poliţiei pentru găsirea aparatului de zbor. Epava avionului a fost găsită sâmbătă dimineaţa, la aproximativ 12 ore de la prăbuşire. Atât pilotul, un croat, cât şi românul au murit pe loc.

 

 

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close