Antena 3 CNN Actualitate Români discriminați pe un aeroport din Franța

Români discriminați pe un aeroport din Franța

Români discriminați pe un aeroport din Franța
11 Oct 2016   •   11:04

Mai mulți români au fost discriminați pe un aeroport din Franța. O pasageră care a fost direct implicată în acest incident a povestit, în exclusivitate pentru Antena 3, ce i s-a întâmplat pe aeroport:

"După ce am trecut de controlul pașapoartelor și ne-am apropiat de îmbarcare, ne-au văzut pașapoartele și ne-au cerut să completăm un test. Iniția, am crezut că este ceva comercial, un sondaj, dar apoi am văzut că era un test de limbă română. M-au rugat să aleg la întâmplare două întrebări de acolo. Una dintre ele era să transcriu în cifre un număr și apoi să scriu destinația spre care merg. Toate testele pe care le-am văzut erau în limba română. Pe masa respectivă erau doar aceste teste. Eu nu am mai vorbit cu alți români de acolo, doar cu un prieten cu care eram, amândoi am completat. Oamenii și-au scris numele, nu a refuzat nimeni."

"Oricum, nu păreau în măsură să verifice aceste teste. Nu, nu pot să zic că m-am simțit umilită de această experiență, dar mi-a stricat finalul de vacanță. Cursa avusese o oră întârziere, toată lumea aștepta să plece mai repede, în spatele meu se formase deja o coadă destul de mare."

Povestea este gravă și nu trebuie tratată cu superficialitate, este de părere Radu Tudor.

"E o chestiune destul de serioasă. Mi se pare că această campanie pentru Brexit crează din ce în ce mai multe atitudini xenofobe și acest lucru am senzația că s-a extins în Europa. Am vorbit despre cetățeni români înjurați, jigniți, este o atitudine destul de periculoasă și toată lumea este în șoc privind cum se alunecă pe această pantă", a explicat Radu Tudor.

 

×
Subiecte în articol: aeroport Marsilia Franta Londra cursa romani
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close