Antena 3 CNN Actualitate Scandal răsunător la Teatrul din Sibiu. Fetiţe de 8 ani, folosite în scene cu tentă sexuală - VIDEO

Scandal răsunător la Teatrul din Sibiu. Fetiţe de 8 ani, folosite în scene cu tentă sexuală - VIDEO

Scandal răsunător la Teatrul din Sibiu. Fetiţe de 8 ani, folosite în scene cu tentă sexuală - VIDEO
Sursa foto: foto: captura video
27 Mai 2016   •   15:37

Un scandal monstru a izbucnit la Teatrul din Sibiu, după ce un psiholog a alertat autorităţile, acuzând că mai multe fete cu vârste între 8 şi 12 ani au fost folosite în scene interzise minorilor într-o piesă a celebrului regizor Silviu Purcărete. Fetiţele interpretau un rol în care erau violate sau erau expuse unor abuzuri fizice.

Psihologul sibian Mihai Copăceanu a publicat în ziarul Adevărul, un text în care argumentează că fetițele care interpretează personajul Margareta sunt abuzate emoțional și psihic.

"În orice alt context, aceste gesturi sunt considerate agresiuni sexuale cu minori. Daca piesa s-ar fi jucat într-o şcoală, cu siguranţă ar fi fost interzisă. Dacă un alt străin ar fi făcut aceleaşi gesturi faţă de un copil, public sau privat, ar fi fost sancţionat legal. Dacă ar fi fost un film porno, asemenea. Codul Penal din România pedepseşte prin articolul 221 coruperea sexuală a minorilor şi prin articolul 219 agresiunea sexuală pentru că sunt infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Şi în piesa de teatru, chiar dacă joacă un rol, actele cu conţinut sexual, atingeri, gesturi, comportamente, nu pot fi puse la îndoială. Nu pot fi justificate doar prin ideea de artă, mai ales în condiţiile în care piesa este una interzisă celor sub 16 ani!", scrie Mihai Copăceanu pe adevărul.ro.

Psihologul opinează că este inacceptabil pentru oricine, ca regizor sau ca părinte, "să simulezi un viol asupra unui minor", fapt ce riscă să afecteze dezvoltarea psihoemoţională şi sexuală a copilelor.

"Cum şi-au dat acordul părinţii şi, oare, au fost consiliaţi psihologic de implicaţiile pe termen mediu sau lung asupra psihicului acestor fetiţe? Au fost, oare, copiii evaluaţi psihologici, consiliaţi, la rândul lor, pentru aceste roluri vulgare?", se întreabă psihologul.

Serviciul de Evaluare Inițială, Prevenire și Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare, Exploatare din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu va verifica situația semnalată și dacă există încălcări ale legii.

Conducerea Teatrului Național "Radu Stanca" explică faptul că spectacolul în cauză nu este produs ca un "spectacol pentru adulți, interzis minorilor" ci este un spectacol bazat pe un text clasic, din literatura universală, un act artistic veritabil.

×
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close