Antena 3 CNN Actualitate Secretul produselor care ajung pe masa noastră de la mii de kilometri depărtare

Secretul produselor care ajung pe masa noastră de la mii de kilometri depărtare

Secretul produselor care ajung pe masa noastră de la mii de kilometri depărtare
Sursa foto: foto: pixabay.com
29 Aug 2016   •   22:44

Conceptul de food-miles reprezintă distanţa parcursă de un produs alimentar de la producător la consumatorul final. Între 1968 și 1998, producția mondială de alimente a crescut cu 84%, iar populația cu 91% în timp ce comerțul cu produse alimentare a crescut 184%, scrie newsbv.ro.

Astăzi, multe din produsele utilizate de români în prepararea mâncărurilor tradiţionale şi care ar putea fi produse în România, din păcate, sunt importate de la sute şi mii de kilometri, acest transport având efecte negative nu numai asupra mediului, ci şi asupra sănătăţii noastre.

„Roşiile din Turcia sau ţările arabe, cartofii polonezi, usturoiul din China, ceapa din orient, merele din ţările vestice nu înseamnă pentru noi distrugerea economiilor locale, ci au cel puţin trei efecte negative: preţuri mult mai mari decât dacă ar fi produse în România, purtând povara costului de transport, al RCA-urilor mărite, al rovignetei şi a altor taxe, importăm poluare prin emisiile de carbon ale camioanelor sau mijloacelor de transport, cu dezastruoase efecte nocive pentru producerea de gaze cu efect de seră și afectează iremediabil sănătatea noastră şi a copiilor noştri datorită substanţelor utilizate pentru o păstrare îndelungată” ne spune economistul Adrian Oprică.

Pe piaţa românească, gama produselor ecologice sau sănătoase este destul de restrânsă. Majoritatea alimentelor  sunt  aduse din străinătate – conserve de legume, fructe, unele produse de panificaţie etc. Pe piaţa românească, cele mai vândute produse din producţia locală sunt laptele, iaurturile, brânzeturile, ouăle, fructele, legumele, dar şi produsele crud uscate – salam, cârnaţi ș.a.m.d.

De multe ori, ele sunt vândute în pieţe volante sau direct de la producător, dacă îl cunoşti sau ai pe cineva la ţară. Astfel, conform statisticilor europene (EUROSTAT) vânzările totale de produse ecologice în România ajung la aproximativ 12 milioane de euro, ceea ce reprezintă sub 1% din piaţa de retail şi foarte puţin faţă de 5-6%, cât este media europeană. Restul, de 99% din piaţă, înseamnă de multe ori produse din import sau fabricate de companii multinaţionale.

Continuarea, AICI.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close