Antena 3 CNN Actualitate Șeful PNL, acuzații grave la adresa Guvernului: Mulți miniștri au legături cu Rusia. Ministrul Apărării: Îl dau în judecată pe Ludovic Orban

Șeful PNL, acuzații grave la adresa Guvernului: Mulți miniștri au legături cu Rusia. Ministrul Apărării: Îl dau în judecată pe Ludovic Orban

Șeful PNL, acuzații grave la adresa Guvernului: Mulți miniștri au legături cu Rusia. Ministrul Apărării: Îl dau în judecată pe Ludovic Orban
Sursa foto: Foto: gov.ro
de M.Z.    |    30 Iun 2017   •   20:36

Președintele PNL, Ludovic Orban, a adus acuzații grave unor miniștri din actualul cabinet Mihai Tudose, vorbind despre posibile legături cu Rusia.

Într-un interviu la Adevărul, liberalul a dat mai multe exemple, printre care ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, ”învăţăcelul lui Hrebenciu”, care a fost partener de afaceri cu un spion rus. 

Mai mult, liberalul nu vede cu ochi buni nici schimbarea de la Ministerul Afacerilor Europene a Anei Birchall, despre care spune că avea o atitudine clară pro-NATO, cu Victor Negrescu, asupra căruia planează o serie de semne de întrebare privind relaţiile cu Rusia.  „Chiar şi schimbarea ministrului de la Afaceri Europene. Ana Birchall, care era clar pro-NATO, cu o atitudine clară în acest domeniu, este înlocuită cu Victor Negrescu, asupra căruia sunt numeroase semne de întrebare”, a subliniat Orban. 

Acelaşi lucru îl critică liberalul şi când vine vorba de ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, despre care spune că a fost avocatul ruşilor care au cumpărat combinatul de la Târgovişte şi pe care l-au falimetat, ducând în Rusia o importantă instalaţie din punct de vedere strategic. 

„M-aş referi şi la Ţuţuianu, care a fost avocatul ruşilor de la Mechel, care au cumpărat combinatul de la Târgovişte şi l-au falimentat. De acolo, au luat o instalaţie extrem de importantă din punct de vedere strategic şi au dus-o în Rusia. Asta-mi ridică numeroase semne de întrebare şi-mi relevă că au pus nişte oameni extremi de ciudaţi, care trebuie urmăriţi cu foarte multă atenţie”, a conchis preşedintele PNL Ludovic Orban.

Ministrul Apărării: Îl dau în judecată pe Ludovic Orban

În replică, ministrul Țuțuianu a declarat vineri, la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3, că ”acuzațiile lui Orban sunt o prostie” și îl va da în judecată pe șeful PNL.

”Pentru această afirmație n-am să ezit să-l dau în judecată pe domnul Orban”, a spus ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu.

Șeful de la Apărare a recunoscut că a avut contract, în calitate de avocat, cu reprezentanții combinatului de oțeluri din Târgoviște, atât în perioada în care acesta era deținut de stat, cât și după ce a fost preluat de rușii de la Mechel.

Totuși, Țuțuianu nu a putut să precizeze suma pe care a încasat-o, dar comisioanele sunt înregistrate, susține el.

”Au fost sume obișnuite pentru acele contracte. Interpretarea lui Orban nu are niciun fel de consistență, e o retorică promovată de PDL. Niciodată nu am făcut deplasări la Moscova. Mi-am făcut datoria în calitate de avocat”, a spus Adrian Țuțuianu.

Mai mult, ministrul Apărării spune că este și astăzi în contact cu reprezentanții Mechel.

Sunt și azi în contact cu salariații Mechel, societatea e în procedură de organizare și interesul ar fi să reușească. Dar pentru acele afirmații, n-am să ezit să-l dau în judecată pe domnul Orban”, a declarat ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close