Antena 3 CNN Actualitate Social Adrian Năstase, reacție după moartea lui Fidel Castro

Adrian Năstase, reacție după moartea lui Fidel Castro

Adrian Năstase, reacție după moartea lui Fidel Castro
26 Noi 2016   •   17:08

Fostul premier Adrian Năstase marchează decesul lui Fidel Castro, susținând într-o postare pe blogul personal, că fostul președinte cubanez, care în ultimul deceniu doar a supraviețuit, a avut un destin spectaculos și a marcat puternic destinul țării sale, dar și pe cel al Americii Latine.

"A murit, la 90 de ani, Fidel Castro. A avut un destin spectaculos si a marcat puternic destinul tarii sale si pe cel al Americii Latine. In ultimii zece ani, doar a supravietuit. Inconjurat de mituri, de suferinta, de sperante. A fost martorul unui proces de tranzitie si al victoriei impotriva hegemoniei americane. Victorie partiala pentru ca victoria insasi va permite americanilor cucerirea „pasnica' a fostului adversar.

Am avut sansa de a-l asculta, pe viu, pe „comandantul sef", la Rio de Janeiro, in 1992, la Conferinta Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si Mediu. A fost probabil cea mai importanta reuniune consacrata dezvoltarii durabile din secolul 20, fiind adoptate, atunci, documente importante – Cartea Terrei, Agenda 21, Declaratia privind padurile sau cea referitoare la desertificare. Fidel Castro a tinut acolo unul din celebrele sale discursuri – vreo patru ore, cred – imbracat in cunoscuta sa uniforma militara. Am revazut, pe YouTube, un fragment din acel discurs si l-am revazut, in sala, pe George Bush, ascultand discursul marelui sau rival ideologic.

A disparut, cu el, generatia marilor revolutionari latino-americani, ale caror discursuri aminteau de injustitie si hegemonie la nivel international, de distribuirea inegala a resurselor, de puterea marilor companii multinationale. Unele din tarile lor au fost „domesticite" de marele capital, altele au experimentat formule autocratice, neviabile, ce au adus saracie si abuzuri interne", a scris Adrian Năstase, sâmbătă, pe blogul personal, în postarea intitulată "A murit Fidel Castro. Legenda trăiește".

×
Subiecte în articol: Fidel Castro Adrian Nastase
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close