Antena 3 CNN Actualitate Social Ajutor financiar pentru femeile însărcinate, propus de Primăria Capitalei

Ajutor financiar pentru femeile însărcinate, propus de Primăria Capitalei

Ajutor financiar pentru femeile însărcinate, propus de Primăria Capitalei
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    23 Mar 2018   •   10:25

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că va propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) două proiecte referitoare la acordarea unui sprijin financiar pentru analizele necesare în timpul sarcinii, respectiv pentru fertilizare in vitro.

„Primul se referă la un sprijin acordat de Primăria Capitalei pentru doamnele care sunt însărcinate, pentru că s-a dovedit statistic că în întreaga ţară şi în Bucureşti multe femei nu au bani şi nici nu sunt sprijinite să-şi facă toate analizele necesare în timpul sarcinii şi de aceea ajung cu sarcina destul de dezvoltată şi abia prea târziu află anumite probleme pe care le au, ceea ce nu este de dorit şi vom oferi un sprijin financiar în acest sens”, a explicat Firea cu prilejul semnării unui protocol între Primăria Capitalei, Asociaţia Colectiv GTC 3010 şi Spitalul clinic de urgenţă „Sfântul Ioan” pentru construirea unei maternităţi în curtea acestei unităţi spitaliceşti.

Ea a adăugat că sunt şi foarte multe cupluri infertile.

„Femeile din Bucureşti care au indicaţie de la medicul specialist să urmeze un astfel de program de fertilizare in vitro vor fi sprijinite de Primăria Generală, achitându-li-se practic pachetul complet de servicii medicale, inclusiv tratamentul iniţial”, a spus Firea.
 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close