Antena 3 CNN Actualitate Social Au apărut ofertele de muncă pentru 2018. În ce domeniu poți câștiga cei mai mulți bani

Au apărut ofertele de muncă pentru 2018. În ce domeniu poți câștiga cei mai mulți bani

Au apărut ofertele de muncă pentru 2018. În ce domeniu poți câștiga cei mai mulți bani
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
09 Ian 2018   •   17:47

Începutul de an vine cu o ofertă numeroasă de locuri de muncă la nivel naţional. Comparativ cu luna Ianuarie a anului trecut, oferta pe BestJobs.eu a crescut de la 7.650 anunţuri de angajare la aproximativ 11.400 de anunţuri, din partea companiilor care sunt în căutare de angajaţi în mai multe oraşe din ţară.

Topul oraşelor ofertante este ocupat şi la începutul acestui an de Bucureşti (6.067), Timişoara (2.060), Cluj Napoca (2.008), Braşov (1.476), Iaşi (1.436) şi Sibiu (910). De top se apropie şi Arad (835), Constanţa (808), Oradea (775), Ploieşti (711), Tîrgu Mureş (758). Ofertele companiilor includ şi posturi pentru cei dispuşi la relocare.

Cele mai multe anunţuri de angajare sunt pentru candidaţii cu experienţă în domeniu IT, în vânzări şi retail, în domeniul economic şi al transporturilor. Comparativ cu oferta din 2017 în unele domenii oferta s-a dublat, informează businessmagazin.ro.

În domeniul IT sunt 2.516 anunţuri pentru programatori/developeri şi 1.947 pentru manageri IT. În domeniul medical cele mai multe oferte sunt pentru asistenţi medicali (150 anunţuri), pentru reprezentanţi medicali (108 anunţuri) şi pentru farmacişti (103 anunţuri). Pe partea financiară se caută contabili (458 anunţuri) şi economişti (259 anunţuri). În construcţii cele mai multe anunţuri sunt pentru ingineri proiectanţi (330) şi arhitecţi (83) iar în ceea ce priveşte transporturile oferta se adresează în mod special şoferilor, existând 484 de anunţuri. Domeniul HoReCa are cele mai multe oferte pentru bucătari (218) şi pentru barmani (136). Pe domeniul juridic există 41 de anunţuri pentru consilieri juridici şi 26 pentru avocaţi iar pe partea de vânzări şi retail 652 anunţuri pentru lucrători comerciali şi 451 pentru agenţi de vânzări. În domeniul administrativ ofertele sunt în special pentru asistenţi manageri (481 anunţuri).


Oferta de locuri de muncă este variată şi în străinătate, existând aproximativ 1.000 de anunţuri de angajare. Cele mai multe oferte sunt în Polonia (232) cu oferte în Varşovia, Cracovia, Gdańsk şi Łódź, Ungaria (207) cu joburi în Budapesta şi Debreţin, urmate de Franţa (190) cu joburi în Paris şi Lion şi Germania (175) cu oferte în Berlin, München, Stuttgart, Frankfurt şi Hamburg. Anunţurile sunt în special pentru candidaţii din domeniul IT şi medical, dar şi pentru muncitori în construcţii, lucrători în HoReCa şi în domeniul administrativ/office jobs.

×
Subiecte în articol: oferta munca domeniu orase
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close