x close

Fii alături de noi!

Avertizare meteo: Vremea se răceşte în toată ţara. Vezi prognoza

de 15 Ian 2016   •   09:52
Avertizare meteo: Vremea se răceşte în toată ţara. Vezi prognoza 16
Foto: pixabay.com
De vineri dimineaţă, vremea se va înrăutăţi în Maramureş, Transilvania şi la munte va ninge, iar în Crişana, Banat şi Oltenia vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ninsorile se vor extinde şi în sudul şi sud-estul ţării.
 
Potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri dimineaţă, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15-20 de litri pe metru pătrat, informează mediafax.ro.
 
În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.
 
În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
 
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70-80 de kilometri pe oră la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vest şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50-60 de kilometri pe oră.
 
Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.
 
ANM anunţă, vineri, instituirea unui cod galben pentru sudul judeţului Sibiu, în zona de munte şi mai ales în zona localităţilor Boiţa, Tălmaciu, Turnu Roşu, Racoviţa, Avrig, Selimbăr şi municipiul Sibiu, unde în intervalul 09:00 - 15:00 se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi local 55-60 km/h la rafală, iar la munte peste 80 km/h. Fenomene meteorologice asociate: transport de zăpadă la munte.
 
În Premieră. Vise în eprubetă

În Premieră. Vise în eprubetă

România stă foarte prost la capitolul natalitate, iar populaţia este în scădere, dar statul nu este foarte preocupat de viitoarele generaţii. Medicii estimează că infertilitatea, o problemă care...

poza

Show

Ramona Gabor, incendiară în costum de baie

Aflată în vacanţă în Mexic, Ramona Gabor îşi încântă fanii care o urmăresc pe reţelele de socializare cu fotografii incendiare.

30 Iun 2016  •  19:33

sati