Antena 3 CNN Actualitate Social Primarul Capitalei s-a răzgândit. Ce decizie a luat Gabriela Firea

Primarul Capitalei s-a răzgândit. Ce decizie a luat Gabriela Firea

Primarul Capitalei s-a răzgândit. Ce decizie a luat Gabriela Firea
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    06 Iul 2016   •   16:44

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că în zona zero a Bucureştiului vor fi permise doar evenimentele care, prin specificul şi natura lor, nu pot fi organizate în alte părţi ale oraşului. 

"Va exista o analiză a fiecărei solicitări în parte. Dacă se constată că un concert, de pildă, nu poate fi organizat decât în Piaţa Constituţiei, vom acorda autorizarea. Dacă însă vedem că nu există niciun impediment ca evenimentul să se desfăşoare în alte spaţii identificate în Capitală - Arena Naţională, platoul Romexpo, alte locaţii potrivite şi accesibile -, atunci vom evita zona zero", a precizat primarul general, miercuri, într-un comunicat transmis de Biroul de presă al PMB. 

Pentru a facilita organizarea acestor evenimente în alte locuri decât Piaţa Constituţiei, municipalitatea are în plan încheierea unor parteneriate cu promoterii manifestărilor de mare anvergură, astfel încât chiria unor spaţii alternative (Arena Naţională, Romexpo etc.) să fie mai mică şi mai atractivă pentru organizatori, precizează sursa citată. 

Pentru organizarea unui eveniment în Piaţa Constituţiei un organizator plăteşte suma modică de 1.600 de euro pe zi, iar pentru Arena Naţională taxa variază între 15.000 şi 45.000 de euro/eveniment, menţionează comunicatul. 

Primăria Generală va analiza acordarea autorizaţiilor astfel încât să nu se suprapună mai multe evenimente care se desfăşoară simultan într-o zonă restrânsă din centrul Capitalei. Unul dintre criteriile avute în vedere la autorizarea evenimentelor stradale în zona zero a Capitalei va fi cel al proporţionalităţii, astfel încât amploarea unei astfel de manifestări să justifice măsura devierii traficului rutier din centrul Bucureştiului. 

"Una este când închidem circulaţia pe bd. Kiseleff pentru parada de Ziua Naţională a României şi alta e când blocăm acelaşi bulevard pentru câteva zeci de persoane care joacă tenis sau baschet. Putem juca tenis sau baschet şi în parc sau în alte zone ale oraşului", a explicat Firea. 

Ea a subliniat că, "în pofida presiunilor din ultimele zile", Primăria Generală va introduce criterii selective privind autorizarea evenimentelor desfăşurate în aer liber în zona zero a Capitalei. Edilul Capitalei a reiterat că nu va interzice niciun eveniment stradal cultural, sportiv sau de divertisment, dar că cea mai mare parte a acestora vor fi autorizate în alte zone centrale ale oraşului pentru a evita blocarea traficului în centrul Bucureştiului. 


"Nu m-am referit niciodată la relocarea evenimentelor de genul: Street Delivery, Femei pe Mătăsari, Color Run, Maratonul Internaţional Bucureşti, Semimaratonul Internaţional Bucureşti sau Marşul Bicicliştilor. Nu se pune problema interzicerii evenimentelor care se desfăşoară în Centrul Vechi, la Muzeul Satului sau la Muzeul Ţăranului Român. Am văzut că se fac presiuni foarte mari pentru a reveni la modul haotic în care se autoriza organizarea evenimentelor în zona zero a Capitalei. Nu cedez! Voi face ordine în acest domeniu, pentru că eu am obligaţia să ţin cont şi de nemulţumirile multor bucureşteni, nu doar de supărarea unora dintre organizatorii de evenimente", a precizat ea. 

În sprijinul celor afirmate, primarul general a dat exemplu un marş al bicicliştilor, aprobat de Municipalitate pentru data de 23 iulie, între orele 19.00 - 21.00. Astfel, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a aprobat evenimentul cu tema "bicicliştii pedalează împotriva melanomului". Se estimează un număr de 300 de biciclişti, care vor circula pe traseul bd. Naţiunilor Unite - str. B. P. Haşdeu - str. Vasile Pârvan - str. Berzei - str. Buzeşti - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - bd. Naţiunilor Unite - Parc Izvor. 

Citiți și Gabriela Firea nu mai vrea străzi din centrul Capitalei blocate cu activități de weekend. Ce decizie a luat

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Gabriela Firea concert
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close