Antena 3 CNN Actualitate Social Scandal de proporţii după concursul de admitere în Magistratură. Ce acuzaţii aduc candidaţii

Scandal de proporţii după concursul de admitere în Magistratură. Ce acuzaţii aduc candidaţii

Scandal de proporţii după concursul de admitere în Magistratură. Ce acuzaţii aduc candidaţii
Sursa foto: Foto: Agerpres
13 Oct 2015   •   00:25

Scandal de proporţii după concursul de admitere în Magistratură. Mai mulţi candidaţi acuză că examenul a fost măsluit după ce au obţinut note foarte bune la probele scrise, dar au fost eliminaţi la interviu.

Acuzaţii grave planează şi asupra judecătorului CSM, Cristi Dănileţ, care i-a numit pe cei respinşi ''îmbulinatori de cerculeţe'' şi le-a transmis pe Facebook că, ar fi contat atitudinea ''mimico-gestuală''.

În rândul candidaţilor, se discută inclusiv de şpăgi de sute de mii de euro date pentru asigurarea unui post de judecător sau procuror.

Scandalul care planează asupra corectitudinii examentului de admitere în Magistratură a început la scurt timp după afişarea rezultatelor. Mulţi dintre candidaţii care au luat note foarte bune la probele scrise s-au trezit eliminaţi după interviu, cu calificative sub 7.

Un poliţist din Gorj, care ar fi avut cea mai mare notă din ţară la examenul scris de la Magistratură, a picat la interviu.

Candidaţii acuză că interviul a fost o probă total lipsită de transparenţă la care sunt notaţi după bunul plac al comisiei.

În rândul candidaţilor se vorbeşte şi despre faptul că s-ar da şpăgi uriaşe pentru asigurarea unui loc de judecător sau procuror. 

După izbucnirea confllictului şi acuzaţiile aduse de candidaţi, judecătorul Cristi Dănileţ, unul dintre organizatorii concursului, a justificat pe Facebook discrepanţa uriaşă dintre calificativele de la probele scrise şi cele de la interviu.

De altfel, limbajul mimico - gestual este şi cel care l-a adus în atenţia publicului pe judecătorul Dănileţ. Nu de puţine ori, atunci când nu a luat decizii ca magistrat, Cristi Dănileţ s-a fotografiat în ipostaze hilare, a cântat, a dansat, s-a dat în spectacol în public şi s-a lăudat cu asta pe Facebook.

×
Subiecte în articol: cristi danilet
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close