Antena 3 CNN Actualitate Social Noi detalii în cazul doctorului Lucan. Cât ar fi cerut medicul pentru un transplant

Noi detalii în cazul doctorului Lucan. Cât ar fi cerut medicul pentru un transplant

Noi detalii în cazul doctorului Lucan. Cât ar fi cerut medicul pentru un transplant
09 Ian 2018   •   19:59

Deputatul Emanuel Ungureanu a dat din nou declaraţii în faţa procurorilor. Acesta le-a dezvăluit anchetatorilor cât cerea medicul Lucan pentru a face o operaţie de transplant. Sumele erau de-a dreptul fabuloase și ajungeau chiar şi la 6.000 de euro. 

„Este o mărturie a unei mame care mi-a povestit despre o sumă de 6.000 de euro pe care ar fi plătit-o, problema de sănătate a copilului ei nu s-a rezolvat. Imaginile sunt terifiante, imaginați-vă un copil de șase luni înfășurat în pături, după ce a avut o intervenție chirurgicală complexă la Lukmed, întorcându-se către stat. Apoi m-a sunat o persoană care a plătit 1500 de euro, fiind în scaun rulant. Unul dintre argumentele pe care le-a folosit în instanță profesorul Lucan a fost că aparatul folosit la privat era pentru scopuri științifice și acțiuni umanitare”, spune Emanuel Ungureanu, potrivit unui post de televiziune.
 

×
Subiecte în articol: detalii transplant ungureanu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close