Antena 3 CNN Actualitate Social Fetița din Vaslui, care fusese dată dispărută, a fost găsită de polițiști

Fetița din Vaslui, care fusese dată dispărută, a fost găsită de polițiști

Fetița din Vaslui, care fusese dată dispărută, a fost găsită de polițiști
13 Iun 2018   •   14:26

Update: Fetiţa de 11 ani din comuna Bălteni, care a plecat de la domiciliu în timpul nopţii, lăsând un bilet de rămas bun pentru mama sa, a fost găsită în viaţă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. 

Fetiţa a mers pe o distanţă mai lungă, a stat într-o pădure, după care s-a deplasat la o cunoştinţă care i-a dat să mănânce şi apoi a anunţat o vecină despre faptul că fata este la ea, ulterior fiind înştiinţate autorităţile. 

La căutări au participat peste 100 de poliţişti, jandarmi, pompieri dar şi voluntari din sat, la faţa locului deplasându-de şi prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica. 

Cu ocazia dispariţiei fetei, prefectul a subliniat necesitatea dotării cu camere de supraveghere a localităţilor din mediul rural. 

"Am atras atenţia în repetate rânduri cu privire la lipsa sistemelor de supraveghere video din localităţile rurale. În această situaţie ne-ar fi ajutat foarte mult. Până la urmă, ne bucurăm că fata a fost găsită şi că este în afara oricărui pericol", a declarat prefectul Eduard Popica. 

Știrea inițială: Autoritățile caută o fată în vârstă de 11 ani din Vaslui care a plecat de acasă noaptea, nu înainte de a lăsa un bilet de adio adresat mamei sale.

Reprezentanţii Prefecturii Vaslui au declarat că peste 100 de subofiţeri şi ofiţeri de la structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, coordonaţi de prefectul Eduard Andrei Popică, sunt în căutarea unei fete de 11 ani, din localitatea Bălteni, care a plecat de acasă fără a mai reveni.

Astfel, Cătălina Veronica Pricop a plecat de acasă, iar tatăl acesteia a alertat autorităţile.

Potrivit acestuia, fata are o înălţime aproximativă de 1,60 m, o constituţie atletică, păr lung, blond, fără semne particulare. De asemenea, nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte de la momentul dispariţiei. În prezent, poliţiştii vasluieni o caută pe aceasta.

 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: autorităţi fata disparitie bilet de adio
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close