Antena 3 CNN Actualitate Social Vremea se schimbă radical. Avertisment pentru cei plecați spre mare

Vremea se schimbă radical. Avertisment pentru cei plecați spre mare

Vremea se schimbă radical. Avertisment pentru cei plecați spre mare
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    28 Apr 2017   •   20:14

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată valabilă sâmbătă şi duminică în întreaga ţară. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 aprilie, ora 10:00 - 30 aprilie, ora 18:00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. 

Astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în zonele de deal şi de munte, precum şi în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi local în Muntenia. 

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali. 

Potrivit ANM, manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în după-amiaza zilei de vineri, 28 aprilie, precum şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (28-29 aprilie) în regiunile din jumătatea de vest a ţării, dar pe spaţii mai restrânse. 

Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați Meteoplus.antena3.ro.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: ANM vreme ploi
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close