Antena 3 CNN Actualitate Social Surse: Românul suspectat de terorism a depus jurământ de credință la ISIS

Surse: Românul suspectat de terorism a depus jurământ de credință la ISIS

Surse: Românul suspectat de terorism a depus jurământ de credință la ISIS
Sursa foto: Foto: Antena 3
29 Iun 2017   •   14:20

Românul jihadist ridicat joi dimineaţă de procurorii DIICOT şi-a arătat disponibilitatea în faţa membrilor ISIS să comită un atentat. Acesta depusese jurământ în faţa organizaţiei în Franţa şi urma să se sacrifice pentru a ucide oameni. Celula cu care acesta colabora a comis şi alte atentate, susţin autorităţile.

Timp de opt ani a fost muncitor în Franța, iar în 2002 s-a convertit. Bărbatul în vârstă de 39 de ani riscă până la 15 ani de închisoare cu executare.

„Urmează să stabilim cu exactitate și persoanele care se aflau în legătură și ce avea de gând să facă”, a precizat Daniel Horodniceanu, procurorul șef al DIICOT.

Întrebat care sunt acuzațiile cu care va merge DIICOT împotriva românului, Horodniceanu a răspuns „infracțiune de propagandă săvârșită în public pentru instigare la săvârșirea vreunei infracțiuni prevăzute de articole 32 - 33 și pentru deținerea de date și informații care ar putea fi transmise organizațiilor teroriste”.

 

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close