Antena 3 CNN Actualitate Social Tăriceanu: Scrisoarea lui Giuliani mi se pare foarte utilă. Propune o soluţie firească

Tăriceanu: Scrisoarea lui Giuliani mi se pare foarte utilă. Propune o soluţie firească

Tăriceanu: Scrisoarea lui Giuliani mi se pare foarte utilă. Propune o soluţie firească
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Aug 2018   •   17:25

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră scrisoarea despre justiţia din România, trimisă oficialilor români de către Rudolph Giuliani, ca fiind „foarte utilă”.

„Scrisoarea lui Giuliani mi se pare foarte, foarte utilă. Face recomandări din perspectiva unui om care are cunoştinţe juridice solide şi îşi dă seama de climatul de care a auzit că domneşte în România şi care face astăzi cu greu acceptabilă o discuţie raţională pe chestiunile juridice, adică care sunt soluţiile pentru îndreptarea deficienţelor pe care le constatăm?

El propune o soluţie care mi se pare foarte normală, firească, o Comisie care să analizeze legislaţia, în care să fie incluşi şi experţi internaţionali care se presupune că ar putea să aibă acest atribut al neutralităţii", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit news.ro.

 

×
Subiecte în articol: Tariceanu scrisoare
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close