Antena 3 CNN Actualitate Social Un Paște creativ oferit copiilor

Un Paște creativ oferit copiilor

Un Paște creativ oferit copiilor
06 Apr 2018   •   21:01

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat miercuri, 4 aprilie, un eveniment artistic-muzical la Centrul Cultural European și de Tineret pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”, intitulat: ”Paștele, un prilej de primenire artistică”. Părinții și copiii prezenți la eveniment s-au bucurat împreună de lucrările expoziționale originale și de creațiile muzicale ale unor copii excepționali, care au pregătit un program artistic special, în spiritul Sărbătorilor de Paște.

În tradiție hristică, Paștele este o formă de primenire spirituală. Pe vremuri, Paştele era o formă de primenire atât a trupului, cât mai ales a sufletului. Toţi copiii purtau ceva nou în ziua de Paşte: o cămaşă, pantaloni sau chiar un costum, iar membrii familiei se strângeau în jurul mesei festive, pentru a fi împreună.

Ideea de primenire era bine înrădăcinată în imaginarul colectiv al bătrânilor noștri. Iar Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat acest eveniment, de primenire artistică, oferit de copii părinților lor, în spiritul păstrării acestei tradiții vechi și frumoase.

Copiii au redescoperit valoarea prieteniei

Trupa PAM PAM - formată din Pia (pianul), Vio (vioara) și Kito (chitara) - a susținut un spectacol muzical interactiv, plin de farmecul inocenței. Copiii spectatori au fost purtați, ca într-o călătorie muzicală inițiatică, în diverse locuri de pe glob, familiarizându-se cu specificul lor cultural-artistic, creionat și colorat de copiii proveniți din acele zone.

Această călătorie educativă, desfășurată pe ritmuri și note variate, timp de 45 de minute, le-a oferit copiilor ocazia să redescopere valoarea prieteniei, cultivată și prin protejarea planetei - la rândul ei, prietena și protectoarea noastră, a tuturor.

O serie de picturi pe sticlă și de lucrări inedite, realizate prin tehnica linogravurii, au fost expuse pe toată durata evenimentului. O parte dintre părinții și copiii prezenți la eveniment și-au exprimat curiozitatea și bucuria vis a vis de aceste lucrări cu un specific cultural aparte, cum ar fi procedeul linogravurii, o artă pe cale de dispariţie în România.

Grupul vocal Steluțele Europei a susținut un mini-recital antrenant și armonios, în spiritul Sărbătorilor Pascale. Membrii acestui grup participă la cursurile de educație muzicală organizate în cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu.

Venirea Paștelui a fost sărbătorită și printr-un mini recital de cameră oferit de micuțul, dar promițătorul saxofonist Militaru Alex Florin, care a interpretat două piese muzicale diferite ca stil, compoziție și tonalitate. Alex este elev în clasa a 5-a la CNA Dinu Lipatti din București, clasa de saxofon. În paralel, el studiază și pianul, ia lecții de canto și participă la numeroase concerte și concursuri naționale. Este de asemenea saxofonist în cadrul Orchestrei Ciocârlia junior.

În cadrul festivității de premiere, micuții artiști au primit dulciuri și cadouri oferite de Fundație și de compania Alka.

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close