Antena 3 CNN Actualitate Suceava. Accident frontal şi o dilemă pentru poliţişti: cine conducea una dintre maşini

Suceava. Accident frontal şi o dilemă pentru poliţişti: cine conducea una dintre maşini

Suceava. Accident frontal şi o dilemă pentru poliţişti: cine conducea una dintre maşini
01 Dec 2015   •   17:32

Trei tineri au fost răniţi, marţi, în urma unui accident produs în Suceava, după ce o maşină condusă de un tânăr de 18 ani a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism care circula regulamentar, iar poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cine se afla la volanul celui de-al doilea autovehicul.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un tânăr de 18 ani din municipiul Suceava conducea, marţi, un autoturism pe Calea Unirii din oraş, iar din cauza vitezei a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului, au fost răniţi un adolescent de 16 ani din comuna Şcheia, un tânăr de 20 de ani şi altul de 18 ani, din municipiul Suceava, toţi pasageri în autoturismul condus de şoferul vinovat.

Poliţia precizează că, în condiţiile în care au fost declaraţii contradictorii privind şoferul celuilalt autoturism, au fost testaţi cu aparatul etilotest toţi pasagerii, respectiv o tânără de 26 de ani şi trei bărbaţi de 29, 59 şi 36 de ani.

Astfel, a reieşit că tânăra nu consumase alcool, iar cei trei bărbaţi aveau alcoolemii de 0,73 mg/l, 0,49 mg/l şi 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul vinovat de accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close