Antena 3 CNN Actualitate Torţionarul Vişinescu, condamnat pentru crime împotriva umanităţii, vrea anularea pedepsei

Torţionarul Vişinescu, condamnat pentru crime împotriva umanităţii, vrea anularea pedepsei

Torţionarul Vişinescu, condamnat pentru crime împotriva umanităţii, vrea anularea pedepsei
05 Dec 2016   •   15:50

Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat pentru crime împotriva umanitîţii, a cerut instanţei supreme să îi anuleze condamnarea la 20 de ani de închisoare primită pentru crime împotriva umanităţii,

Motivul ar fi că faptele s-au prescris din 1978, iar timp de 50 de ani organele judiciare nu au avut nicio reacţie judiciară în raport cu faptele sale, transmite News.ro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, luni, cererea lui Alexandru Vişinescu de anulare a condamnării sale, depusă în septembrie, la zece luni după ce a fost încarcerat pentru a executa pedeapsa de 20 de ani de închisoare.

În motivele invocate în contestaţia în anulare, Alexandru Vişinescu a arătat că la dosarul său nu există probe că ”organele fostului Partid Comunist ar fi făcut presiuni, de orice fel, de natură a împiedică organele judiciare, în perioada 1963-1989, să se sesizeze, să facă cercetări, să-l trimită în judecată şi eventual să-l condamne".

Vişinescu susţine că, timp de 23 de ani de la căderea comunismului, “organele judiciare au avut o atitudine total pasivă în raport de soluţionarea unor astfel de cauze” şi că ”timp de 50 de ani, nu a existat nicio reacţie judiciară în raport cu faptele colonelului Vişinescu Alexandru”.

Instanţa a rămas în pronunţare.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close