Antena 3 CNN Actualitate Un asteroid urmează să se apropie de Pământ vineri noaptea. Anunțul făcut de NASA

Un asteroid urmează să se apropie de Pământ vineri noaptea. Anunțul făcut de NASA

Un asteroid urmează să se apropie de Pământ vineri noaptea. Anunțul făcut de NASA
Sursa foto: foto: Pexels
09 Feb 2018   •   10:23

NASA a descoperit că un asteroid de mici dimensiuni va trece foarte aproape de Pământ în noaptea de vineri spre sâmbătă. Totuși, acesta nu va reprezenta niciun risc pentru populație. 

Asteroidul va trece pe lângă planeta noastră vineri la ora 5.30 p.m. EST (sâmbătă 00:30, ora României), a anunțat NASA. Asteroidul va trece la o distanță de 64.000 de kilometri, mai concret la o cincime din distanța dintre Lună și Pământ. 

'Deşi asteroidul 2018 CB este relativ mic, ar putea fi mult mai mare decât cel ce s-a prăbuşit în Celeabinsk (Rusia) în urmă cu cinci ani. Astfel de asteroizi nu se apropie atât de des de Pământ, poate doar o dată sau de două ori pe an'' a declarat Paul Chodas, manager al Center for Near-Earth Object Studiee, NASA, conform descopera.ro. 
 

×
Subiecte în articol: NASA Pamant asteroid risc populatie
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close