Antena 3 CNN Actualitate Un fost ministru în Guvernul Ponta trage un semnal de alarmă: Bugetul devine nerealist în actualul context

Un fost ministru în Guvernul Ponta trage un semnal de alarmă: Bugetul devine nerealist în actualul context

Un fost ministru în Guvernul Ponta trage un semnal de alarmă: Bugetul devine nerealist în actualul context
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Feb 2017   •   16:25

Fostul minstru de finanţe din guvernarea Ponta, Ioana Petrescu, atrage atenția actualului guvern că bugetul pe 2017 este uşor nerealist şi că va fi afectat de uriaşele proteste de stradă.

Ioana Petrescu a fost invitata, marți dimineață, la emisiunea Previziuni, de la Antena 3, unde a detaliat şi din ce direcţie vin cele mai mari riscuri la adresa bugetului.

”Acest buget nu se uită destul spre viitor, guvernul are responsabilitate să se uite la pensiile de azi și la cele de mâine. Un lucru pe care nici acest Guvern, nici cel tehnocrat nu l-au făcut a fost să crească contribuția la pilonul doi de pensii. Că nu au crescut această contribuție înseamnă că noi, care suntem tineri, când vom ieși la pensie vom avea o pensie privată mai mică. Aș vrea să atrag atenția”, a spus fostul ministru, Ioana Petrescu.

×
Subiecte în articol: Ioana Petrescu Esential
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close