Antena 3 CNN Actualitate Vaslui. Femeie, ucisă cu peste 30 de lovituri de cuţit. Principalul suspect este fiul său

Vaslui. Femeie, ucisă cu peste 30 de lovituri de cuţit. Principalul suspect este fiul său

Vaslui. Femeie, ucisă cu peste 30 de lovituri de cuţit. Principalul suspect este fiul său
Sursa foto: Foto: ziuadevest.ro
10 Noi 2011   •   20:53

O femeie în vârstă de 63 de ani din localitatea vasluiană Movileni a fost găsită moartă pe o bancă din sat, având peste 30 de urme de cuţit pe corp, informează Mediafax. Principalul suspect în acest caz este fiul victimei, care a declarat anchetatorilor că nu-şi mai aminteşte ce a făcut în noaptea crimei.
   
Potrivit poliţiştilor vasluieni, femeia a fost ucisă în casa în care locuia împreună cu fiul său în vârstă de 40 de ani, chiar în ziua în care aceasta îşi sărbătorea ziua de naştere.
   
După ce a fost lovită de peste 30 de ori cu un cuţit, femeia a reuşit să fugă din locuinţă, încercând să ceară ajutorul unui vecin. Victima însă a reuşit să ajungă pe o bancă din faţa locuinţei vecinului, unde, de altfel, a fost găsită de către acesta a doua zi dimineaţă.
  
"Bărbatul care a găsit-o a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa că pe banca din faţa locuinţei sale se află cadavrul femeii, cu urme de sânge pe haine. Din primele cercetări, s-a stabilit că principalul suspect în acest caz este fiul victimei, cel care, în urma audierilor, a declarat că nu-şi mai aminteşte nimic din ceea ce s-a întâmplat în acea noapte. De altfel, după comiterea faptei, bărbatul a mers la locuinţa unei bătrâne, spunându-i acesteia că este urmărit de mai mulţi oameni. Ulterior, a ajuns la o altă casă din sat şi a distrus hornul de pe acoperiş. În aceeaşi noapte, a ajuns şi la locuinţa surorii sale care, sesizând starea de agitaţie în care se află, a solicitat sprijinul poliţiştilor, însă fără a şti că fratele ei îşi omorâse mama. În cele din urmă, bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Bârlad", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.                   
   
Anchetatorii cred că femeia a fost ucisă de fiul său în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi.
   
Până în prezent, poliţiştii nu au reuşit să găsească arma crimei, fiind vorba, după urmele de pe corpul femeii, de un cuţit de bucătărie.
   
În ceea ce-l priveşte pe bărbat, acesta a fost internat, printr-o ordonanţă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru a se stabili dacă a comis fapta cu discernământ.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close