Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Va modifica Dragnea legea care-i interzice să fie premier? Cum a răspuns șeful PSD

Va modifica Dragnea legea care-i interzice să fie premier? Cum a răspuns șeful PSD

Va modifica Dragnea legea care-i interzice să fie premier? Cum a răspuns șeful PSD
Sursa foto: Foto: Facebook
de M.Z.    |    07 Dec 2016   •   19:20

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut miercuri că partidul nu va modifica legea care îi interzice să fie premier, argumentând că un act normativ nu se poate modifica şi publica în Monitorul Oficial în trei zile.

”PSD nu va modifica această lege”, a spus el, întrebat despre legea votată în 2001 potrivit căreia nu pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale.

El a precizat că o va respecta ”în măsura în care o respectă fiecare cetăţean”, calificând drept ”un scenariu mincinos” informaţiile potrivit cărora PSD ar intenţiona să schimbe legea.

”Nu încape în discuţie acest subiect”, a conchis Dragnea.

Potrivit Legii 90/2001, pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Citiți și ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Ce guverne din umbră au pregătit PSD şi PNL

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close