Capitala n-are prea multe străzi moderne, nici bandă specială pentru autobuze sau semafoare inteligente, dar va avea sisteme de dirijare a traficului prin pasajele subterane. Primăria vrea o tichie de mărgăritar, o tichie care costă însă 7 milioane de euro. Are, totuşi, un nume pompos... "semnalizare dinamică a pasajelor".
În fiecare pasaj din Capitală ar urma să fie instalat câte un sistem de control al traficului, la fel cum există pe autostrăzi. Cu senzori, semnalizatoare electrice şi camere de supraveghere. Doar că acolo vorbim de distanţe mari pe care se circulă cu viteză mare. Nu acelaşi lucru se întâmplă prin cele şapte pasaje din Bucureşti unde cel mai lung, Unirii, are 800 de metri.
Ca şoferii să ştie exact ce e în pasajul în care tocmai intră, chiar dacă se vede capătul cu ochiul liber, vor fi instalate şi ecrane luminoase.
Nu este, însă, singura găselniţă pe care Administraţia Străzilor cheltuie milioane de euro. La fiecare intrare în pasaj, în asfalt vor fi incastraţi senzori de polei care vor avea rolul să-i avertizeze pe şoferi atunci cînd se alunecă pe şosea. Senzori pentru detectarea gheţii în condiţiile în care în nici unul dintre pasaje nu ninge.
Totuşi, într-un comunicat, Administraţia Străzilor explică faptul că investiţia de 7 milioane de euro e vitală pentru siguranţa şoferilor din Capitală.
Poliţiştii de la Rutieră susţin că ei n-au auzit de un asemenea proiect, dar nu-i supără că s-au gândit alţii.
Proiectul a fost deja aprobat de consilierii municipali şi va fi scos la licitaţie. Instalarea sistemelor de dirijare a traficului prin pasajele din Bucureşti ar urma să dureze doi ani din momentul atribuirii lucrării.
Observator
Capitala n-are străzi moderne, dar va avea sisteme de dirijare a traficului prin pasaje (VIDEO)
-
Infotrafic. Patru persoane au murit şi 16 au fost rănite, în accidentele din ultimele 24 de ore
24 Mai, 11:04 | 0 comentarii -
Infotrafic. Trei morţi şi 22 de răniţi, în accidentele din ultimele 24 de ore
23 Mai, 09:20 | 0 comentarii -
Cum şi-a făcut FIAT publicitate pe seama Volkswagen
23 Mai, 08:10 | 1 comentarii -
GSP.roFOTO Imaginea pe care cu toţii am aşteptat să o vedem! Mihai Neşu, în picioare!
-
Românii cumpără tot mai multe maşini de lux, în criză. La ce renunţă şoferii, de dragul imaginii
22 Mai, 21:14 | 3 comentarii -
C63 AMG edo competition, break-ul de 600 CP
22 Mai, 16:31 | 0 comentarii
-
Normal. Cineva a ajuns unde si a spus ce trebuie.
http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-nopTii-necredinciosu-zice-tot-miezul-este-otravit -
parca sintem o tara batuta de dumnezeu. dupa aberatiile cu delimitatoarele de banda care incurca rau circulatia si care au si fost distruse si vor mai fi la daszapezire, dupa tot felul de obstacole pentru limitarea vitezei care si ele vor fi distruse la daszepezire, dupa prostiile de treceri "inteligente" care semnalizeaza aiurea si-ti distrag atentia de la drum, acum alta aiureala de cheltuit bani. nu am auzit de accidente in pasaje. au fost citeva dar nu mai multe si nici mai grave decit au fost pe orice portiune de drum de suprafata..... si atunci nu e normal sa ne intrebam cine cistiga de pe urma acestor prostii atunci cind nu avem parcari, nu avem drumuri de calitate? ca de pierdut pierdem noi care avem atitea probleme cu circulatia in bucuresti...
-
Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-100$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Pentru informatii suplimentare, trimite-mi un e-mail cu subiectul "LUCRU" pe adresa de e-mail miik22yy@yahoo.com. Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul "LUCRU" sau „Vrei sa castigi un salariu minim in cateva zile?Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti mail-uri petrecandu-ti 2 -3 ore pe zi in fata calculatorului. cu cat muncesti mai mult cu atat castigul va fi mai mare.100-300$/ SAPTAMANA.
-
au avut loc accidente grave in pasajele din bucuresti si cand are loc o coliziune intre doua autovehicule, rar se intampla sa nu fie implicati si alti participanti la trafic ... dupa cum se spune "accident in lant" si in pasaje se circula cu viteza mare! e o idee foarte buna a primariei
-
Oameni buni,dar la bizonii din trafic nu va ganditi?Tocmai Dumneavoastra,de la INTACT,care ati participat la campania "Bizoni in trafic",sa nu fiti de acord cu acest proiect?Oprescu s-a gandit foarte bine:ne costa foarte mult modernizarea strazilor!Sa treaca si criza,ca n-o sa tina o vesnicie!Dar ceva pentru fluidizarea traficului,trebuie facut!
-
si inca odata capitala e pe locul 1 la investitiile "inteligente".
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Bai frate tara asta este blestemata sa fie condusa la orice nivel de banditi. Parcari nu sunt, centrul istoric arata cum arata, cladirile cu risc seismic ridicat nu sunt reconsolidate,etc. In schimb e plina capitala de statui sau monumente urate puse dupa ' 90 exemplu cartoful din revolutiei. Si se iau tot felul de deizii care cam bat la ochi.