O tânără a fost rănită grav într-un accident produs în această noapte într-o intersecţie din zona Iancului din capitală. Martorii spun că de vină ar fi un alt şofer care a vrut să vireze la stânga fără să acorde prioritate autoturismului condus de tânără.
Victima era conştientă când a sosit echipajul de ambulanţă deşi în urma impactului s-a lovit puternic la cap. Acum ea se află în grija medicilor de la spitalul Floreasca. Poliţiştii spun că vor analiza imaginile de pe camerele de supraveghere din intersecţie pentru a vedea cum s-a petrecut totul.
Pe lista celor care şi-au pierdut viaţa pe şosele era să se adauge şi numele unui tânăr de 24 de ani din Oraviţa. Băiatul a încercat să depăşească o căruţă, într-o curbă, şi a ajuns cu maşina sub roţile unui camion.
Tânărul făcut o depăşire iresponsabilă şi s-a oprit cu maşina sub roţile unui camion care venea din sens opus. Accidentul a avut loc pe drumul judeţean care leagă Valea Caraşului de Reşiţa, într-o curbă semnalizată corespunzător, în care vizibilitatea este destul de bună.
Impactul a fost violent, dar tânărul a avut zile. A rămas captiv între fiarele contorsionate ale maşinii, dar pompierii au reuşit să-l elibereze fără prea mari probleme. Apoi a fost transportat de urgenţă la spitalul judeţean din Reşiţa.
În urma accidentului, traficul pe drumul judeţean a fost îngreunat.
Observator
Infotrafic. Tânără rănită grav în Capitală, pentru că un alt şofer nu i-a acordat prioritate
-
Infotrafic. Patru persoane au murit şi 16 au fost rănite, în accidentele din ultimele 24 de ore
24 Mai, 11:04 | 0 comentarii -
Infotrafic. Trei morţi şi 22 de răniţi, în accidentele din ultimele 24 de ore
23 Mai, 09:20 | 0 comentarii -
Cum şi-a făcut FIAT publicitate pe seama Volkswagen
23 Mai, 08:10 | 1 comentarii -
GSP.roFOTO Imaginea pe care cu toţii am aşteptat să o vedem! Mihai Neşu, în picioare!
-
Românii cumpără tot mai multe maşini de lux, în criză. La ce renunţă şoferii, de dragul imaginii
22 Mai, 21:14 | 3 comentarii -
C63 AMG edo competition, break-ul de 600 CP
22 Mai, 16:31 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





