Taxa de poluare auto se modifică din nou. Află de când
"Vom propune în guvern o nouă formulă privind taxarea maşinilor, care să fie trecută prin parlament conform procedurilor, iar aplicarea ei va începe din 2010", a declarat secretarul de stat din ministerul Mediului, Dan Cârlan, în conferinţa "Mediafax talks about auto industry".
Dan Cârlan susţine că se lucrează ca noua formulă a taxei să fie echitabilă deoarece actuala taxă este discriminatorie.
"Îi taxăm doar pe cei care îşi cumpără maşini în această perioadă, nu pe toţi poluatorii. Vom căuta să respectăm toate priorităţile pentru ca noua formulă să fie echitabilă. Vom încerca să o aplicăm fără să facem vreo discriminare", a mai spus Cârlan.
Secretarul de stat din ministerul Mediului a mai precizat că instituţia va încerca să demareze programul Rabla de la 1ianuarie.
Prima de casare pentru scoaterea din circulaţie a maşinilor vechi ar putea fi achitată şi în euro
În altă ordine de idei, Emil Boc doreşte ca prima de casare să poată fi achitată şi în euro începând din 2010. Premierul a anunţat, joi, că va discuta în acest sens cu oficialii Ministerului de Finanţe şi cei ai Ministerului Mediului.
"În principiu, este o propunere de bun simţ şi nu văd din punct de vedere economic care ar fi impedimentul", a declarat Emil Boc, la conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry.
Impozit pentru persoanele fizice care vând maşini rulate cumpărate din străinătate
Premierul Emil Boc consideră că este incorect ca cei care cumpără maşini din străinătate şi le vând apoi în ţară, nu plătesc impozit. În acest sens, prim-ministrul va cere minstrului Finanţelor şi celui al Mediului să facă o evaluare în privinţa numărului acestor maşini.
"Am să cer o evaluare la Ministerul Mediului şi la Ministerul Finanţelor pentru a putea preveni asemenea abuzuri. Mi se pare complet nefiresc să se sustragă de la plata impozitelor şi a taxelor către stat o persoană care face dintr-o asemenea activitate una de comerţ generalizată şi nu una care ţine de folos individual. E drepul fiecăruia să-şi aducă o maşină, dar în condiţiile în care se transformă dintr-un act individual într-un act de comerţ trebuie să fie plătitor de impozite şi taxe către statul român," a spus Emil Boc, citat de Mediafax.
Antena3.ro
-
Accident în lanţ pe autostrada A1: 10 maşini au fost implicate în tamponare
26 Mai, 21:42 | 1 comentarii -
Volvo ne prezintă modul de funcţionare al noului airbag
25 Mai, 15:37 | 0 comentarii -
E simpatică, fâşneaţă şi ieftină. Vezi cum arată Dacia Towny
25 Mai, 14:24 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Ca în filmele de comedie. Cum a reuşit o femeie să lovească o maşină de două ori, la un interval de câteva minute
25 Mai, 07:15 | 5 comentarii -
Infotrafic. Patru persoane au murit şi 16 au fost rănite, în accidentele din ultimele 24 de ore
24 Mai, 11:04 | 0 comentarii
-
da arsi de vii cum cum fac aia in kenia cu vrajitorii arsi pe rug ai dracu nenorociti ca numai pentru ei sunt toti..... vor sa bage taxa si daca iti inscri masina in bulgaria numai ca sa nu mai poti face nimik sa le cumperi loganu lor imputit
-
Toti politicientii trebuiesc executati firar mama lor de jigodii
-
DRAGI ROMANI AVETI GRIJA CU CINE VOTATI IN NOIEMBRIE SA-U IN DECEMBRIE CAND SUNT ALEGERI PREZIDENTIALE DACA NU-L SCHIMBAM PE BASESCU AM DAT DE DRACU O SA AVEM PARTE NUMAI DE COMUNISTI IN PARLAMENTUL EUROPEAN SI IN JUSTITIE ROMANIA VOTATI UN OM CARE POATE SA NE SCAPE DE STOLOJAN DE BASESCU DE TARICEANU DE GEOANA SI DE MULTI ALTI CA EI CORUPTI SI INCAPABILIU DE A FACE UN LUCRU PENTRU ROMANI PTR CETATENII ACESTEI TARI CARE NU A AVUT NICIODATA PARTE DE CONDUCATORI CARE INTRADEVAR SA FACA CEVA PENTRU TINERI ,BATRANI ,COPIII SI ALTE CLASE SOCIALE EI FAC NUMAI CE LE DA PRIN CAP SA FACA AVERI PTR EI SI SI ANALFABETA AIA DE ELENA BASESCU CE VREA SA FIE EUROPARLAMENTAR A TOMAR POR CULO COÑO
-
JOS TAXA ....jos Basescu , jos BOC .... www.jostaxa.tk
-
muie muietariceanu
-
pai de ce sa nu fie taxa? sa fie, dar sa se cunoasca in drumuri,nu? asa si cu banii luati si cu buza umflata, nu?
-
Ne-tai mintit cu nerusinare. Sunteti un guvern de mincinosi.
Sa va stea in gat toate taxele si birurile pe care le inventati ca sa traiti voi bine ! -
mai meregeti voi si la mama voastra de ticalosi ce sunteti ca atunci cand era tariceanu la guvernare tot l-ati injurat si acum voi faceti acelasi lucru!
RUSINE BOC ESTI UN MINCINOS , UN TICALOS SI UN MITOCAN PITIC!!!!!! -
nu inteleg de ce nu o abrogati pe loc daca tot este vadit nedreapta,atata va scremeti sa copiati una de pe la nemti,sau englezi
-
Taxa trebuie sa ramana si pt cei care inmatriculeaza prima data o masina second hand,cu norma de poluare mai mica de Euro 4 si introduse imediat impozite pt taxarea samsarilor de masini; de asemeni,daca e taxa de poluare,atunci sa se vada,diferenta intre norme,E2-E5 si, mai ales la cubajul motorului( de ex. un motor de 2000cmc cu aceeasi norma / unul de max 1400 cmc, taxa de 5 ori mai mare )
-
D-le Gadea,cred ca emisiunea din 11 martie a.c. a fost o gafa mai mult sau mai putin intentionata,a celor care v-au comandat-o, aceasta fiind vadit impotriva PNL-ului,conducand la erodarea unitatii acestuia.Nu credeam sa v-a lasati total influientat de manifestarile deloc sanatoase ale lui V.S.care zambeste celor chemati in studio dupa care latra precum Azorica Raiosul.Cel putin Basescu nu-i da ocazia, tratandu-l cu s....Atentie,este in interesul d-vs si invitatilor d-vs permanenti, ca emisiunea sa nu o "coteasca" in derizoriu {manelisme}...uni fiind oameni remarcanti a-i vietii noastre si cred ca ar dorii sa ramana in continuare apreciati.De d-vs depinde sa-i aveti.Cred insa ,ca nu numai de latura financiara, desi.. Posibil ca PNL-ul sa fi avut cel putin acelesi comentarii .N-e spuneti si noua ..celor nebagati in seama???
-
S-a trezit Boc in privinta samsarilor.Dar oare cand o sa realizeze si el ca unii dintre noi am platit deja o taxa de poluare si ca normal ar fi ca noi sa nu o mai platim sau sa ni se dea banii inapoi in cazul in care vom fi siliti sa platim una auala.Daca eu voi fi silit sa mai platesc inca o taxa de poluare auto fara sa mi se dea banii inapoi pe vechea taxa platita pe timpul lui Tariceanu nu voi mai vota PSD si PDL niciodata.In plus cred ca ii voi da in judecata pe cei care ma vor suprataxa excesiv dupa ce platesc aceasta taxa de mai multe ori.
-
tovarase dan marlan esti idiot. impreuna cu guvernul vostru de rahat. jepcarilor. pentru bataia asta de joc cu taxa o sa plateasca basescu la alegeri.
-
aloooooooo!!de ce nu postati comentariile?REVIN CU COMENTARIUL:daca un sofer merge intr-un an 1000 km iar alt sofer merge 200mii km pe an cine polueaza mai mult?si de ce sa plateasca la fel taxa anuala de poluare?AICI NU E DISCRIMINARE?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






sa va fie rusine daca am avea bani am cumpara masini noi si ni la mana a doua dar nu avem bani lucram toata ziua pentru un salariu mizerabil de 200 de euro cum sa ne luam masini noi ne bucuram ca ne putem lua si astea second dar am o intrebare tot faceti mare tam tam de taxa de mediu tot asta aud ce faceti cu banii aia filtrati aerul sau plantati copaci le bagati in buzunarul vostru macar sa vad ca plantati un boschet dar nimica ii furati pe toti si cu drumurile cum e o masina noua faci praf intrun an pe asa gropi ti se rupe inima sunteti toti niste hoti dar nu vi mila de poporul asta amarat suntem in fundul gol si platim numai taxe voi va permiteti masini noi din salariile voastre si din cat furati dar noi nu ganditiva ca unii care au masini mai amarate nu au bani nici macar de un logan, in plus loganul este o masina varza e mai buna un second de 15 ani decat loganul macar facetile de calitate daca tot avem drumuri proaste, rusine pentru voi care ne conduceti luavar dracu si saracia sa vedeti cum e!!!