Antena3 - Cea mai buna televiziune de stiri

Trupa Krypton va fi prezenta pe 28 iunie in Montreal la finala Miss Diaspora Canada 2008. Aflata pentru prima oara peste ocean, trupa va face promotia noului sau album « Ma prefac in ploi ».

Dupa Montreal, vor urma si alte orase din Canada si Statele Unite: Toronto, Calgary, Hamilton, New-York, Chicago.

Detalii la: www.missdiaspora.ca

Îndrăgitul umorist şi om de televziune Viorel Gaiţă este prezent şi pe YouTube.

 Puteţi vedea Camera ascunsă, Dialoguri politice, într-un cuvânt, Lumea lui Gaiţă aici:

http://www.youtube.com/user/ghicimai

România, impresii de călătorie

Contrar asteptărilor, după câteva minute de la oprirea avionului ce m-a adus pe aeroportul din Timisoara, mă trezesc in fata unei alte realităţi la oficiul vamal decât cea pe care o anticipasem. In fata mea, o doamna drăguţă si amabila, desi vede un nume romanesc in pasaportul canadian pe care i-l prezint, mă întreabă într-o plăcuta engleza despre perioada cit voi sta in Romania. Momentul este important, caci fără să vreau, compar, ce văd şi ce aud pe moment, cu primirea pe care am avut-o în Romania acum 11 ani la aeroportul din Bucuresti. Cu peste un deceniu în urmă, lucrurile se petrecuseră foarte diferit: am fost abordat de vamesii de la Bucuresti de o maniera ce tine de culmea mizeriei morale. Pe faţă, voiau sa stoarcă de la mine ceva. M-au avertizat sa fiu atent la plecarea spre Canada: cei ce controlează la plecări, jupoaie. Mi-am zis atunci că ar fi interesant să văd şi alte colţuri ale lumii înainte de a mai pune piciorul in Romania cea dulce, ospitaliera si pitoreasca. Împreuna cu cei doi tovarăsi de drum ne îmbarcam în masinile care ne-au asteptat la aeroport. O adevărată delegatie compusă din prieteni si sefi de cluburi de arte martiale  veniti din mai multe judete ne-au condus spre Timisoara, unde, până să mă dezmeticesc, am şi văzut o multime de lume şi, iată, mă relaxez într-un restaurant scăldat in valuri de lumină multicoloră filtrată prin imense acvarii cu pesti exotici.   

Gânduri cu un numitor comun: Romania 

                Cu ani în urmă, valuri de români au luat calea exilului spre diverse destinatii ale lumii, lăsând în urmă mai tot ce a reprezentat viata lor de până la acel moment: familie, prieteni, locuri si nu in ultimul rând domeniul in care munceau. Ce i-a făcut să-şi ia lumea în cap şi să dorească un nou început, fiecare are istoria lui. Un lucru este sigur, nimeni nu ar fi dorit să plece daca ar fi avut: conditiile de viaţă cât de cât normale iar raporturile din cadrul societătii ar fi fost dintre cele mai armonioase. 

                După ani de zile trăiti pe alte meleaguri, multi dintre noi, cei exilati, ne punem câteva întrebări în legătură cu locul de unde am venit: ce s-a ales din ţara pe care am lăsat-o in urma? Ce sanse mai sunt sa ne putem gândi la o posibilă reîntoarcere sau chiar reîncepere a unei vieti în România pentru noi sau pentru copii nostri? In final, care este atmosfera care l-ar astepta pe eventualul voiajor in Romania? 

                Pornind de la ideea că lucrurile evoluează într-un sens sau altul in tara natală, m-am gândit că ar fi timpul să văd dacă lucrurile au evoluat spre bine sau spre mai rău in Romania. Din start, o astfel de analiză nu poate fi decât subiectivă bazata doar pe observatii făcute la o prima vedere şi la suprafata. O zicala spune: prima impresie este si cea mai buna. Aş fi vrut să cred că a mai rămas ceva din valorile care m-au impresionat cândva şi aş mai fi vrut să cred că România parcurge un drum spre o etapă superioară de evolutie si nu spre o involutie continuă (cum o puteam toţi deduce din tot ce s-a scris după aşa zisa Revolutie). 

                Plecat din Romania in 1990, iată că după 11 ani fac un al doilea pas spre a-mi revedea rudele şi prietenii care au mai rămas in tara. Un timp suficient, zic eu, spre a vedea cu un ochi proaspăt ce transformări s-au făcut prin locurile natale. Vizita urma să acopere trei domenii care mă interesau direct. Voiam să am informatii despre situatia generală din România, informatii despre artisti şi artele plastice din ţară şi nu în ultimul rând mă interesau artele martiale. 

Spiritul Martial veghează                               

As zice ca artele martiale au fost de fapt motorul acestei vizite. Am placat in Romania însotit de doi prieteni, amândoi practicanti de arte martiale; domnii Stefan Wojtila si Ioan Oprut. La fel ca alte mii si mii de romani plecati in lume, acesti doi prieteni din Montreal au o prestantă ce asează la loc de cinste numele de Romania. Unul dintre amicii ei este  Stefan Wojtila, coleg de servici si partener de lupte in cadrul Academiei de Jotaikido din Montreal. Fost vicecampion in Japonia acum trei ani la Karate Kyokushin, Stefan sustine eforturile Maestrului Oprut de constituire a unei echipe de romani in arte martiale la Montreal. Cel de-al doilea tovarăs de drum a fost însusi Maestrul Ioan Opruţ. Acesta din urma, este dedicat de vreo 30 ani deopotrivă artelor martiale precum si artelor plastice. In câteva linii, aş zice despre el că a scotocit prin toate cotloanele artelor martiale şi ale artelor plastice pentru a ajunge să-şi facă o idee clara in legătură cu fiecare. In arte plastice, Ioan Opruţ şi-a luat licenta la Cluj cu o specializare in grafica si design. In artele martiale, detine 7 Dan în 2 stiluri (în arme: Kobudo-manipulează peste 20 arme traditionale şi în Kick Box Jitsu.). A avut curiozitatea de a cunoaşte aproape toate stilurile de luptă: Kung Fu, Jeet Kune Do, Karate, Kick Box, Judo, Thai Box, Jiujtsu, Tae Kwan Do, Kobudo, Kempo iar lista este lunga. Cert este că pe cartea de vizită are 9 centuri negre înscrise (în realitate are 11). Nu cred că are vreo bucata din corp care să nu aibă vreo amintire de luptă, c-ar fi vorba despre împunsături de suliţă, sau lovituri de tot felul. După ce a învătat să lupte, luptând, după ce a verificat validitatea la tot ce a învătat de la altii, s-a asezat, şi a pus bazele unei conceptii de lupta pur românesti pe care a numit-o Jotaikido (Calea Marii Armonii). Această nouă formă de arte martiale include TOT şi îi face pe practicanti să fie mai putin tributari Asiei. Cu acesti doi buni prieteni am aterizat pe aeroportul din Timisoara într-o zi de început de octombrie 2007. 

Întâlnire cu scumpa si eterna Românie                

Refacerea de după drum a fost doar pe perioada cit am stat la restaurant.  Cum am iesit, ne-am dus direct la prima sedinta de antrenament cu toti cei care veniseră de prin alte colturi ale tarii. Sala unde ne-am antrenat la Timisoara, in prima seara, era bine aranjata, undeva, la ultimul etaj al unui fost cămin transformat in tot felul de săli de activităti studentesti si sportive. De mirare ca după câteva nopti nedormite, inclusiv noaptea de deasupra Atlanticului, aveam o energia imensa de a ne misca. In sala s-au adunat o multime de tineri practicanti împreună cu antrenorii pe care maestrul Oprut i-a format. M-a impresionat seriozitatea si dăruirea cu care toti acesti tineri au făcut antrenamentul. M-am gândit, in acele clipe, la potentialul de talente pe care Romania îl are in toate domeniile. Nu cred ca ar exista comparatie cu tot ce este canadian in domeniul activitătilor fizice, unde, sportul este văzut de către populatie ca pe un <<loisir> ceva de umplut timpul cu plăcere si nu ca pe o desăvârsire personala sau ca pe o profesie.                

După antrenament, am luat drumul spre satul Voislova situat, la vreo doua ore de Timisoara pe undeva prin muntii Banatului, nu departe de castrul de la Sarmisegetuza Romana si doar la câtiva kilometri de Tapae unde a avut loc bătălia intre daci si romani. Voislova este satul de origine al domnului Ioan Oprut. Înconjurat de munti, satul oferă o priveliste minunata. Este situat pe fosta frontiera cu Austro-Ungaria, fiind primul sat romanesc din Banatul Românesc.

Articol preluat din publicatia Actualitatea Canadiana, Montreal, Canada

AC: Domnule Cristian Preda, cu ce ocazie vă aflaţi în Canada?

CP: Am venit pentru o serie de contacte diplomatice la ministerul federal de externe, la cel al relaţiilor internaţionale din Quebec, chiar o întâlnire cu primul ministru şi pentru două conferinţe, una am ţinut-o chiar azi la Universitatea din Montreal, iar ieri am fost prezent la Universitatea din Ottawa. Particip de asemenea la întâlniri ale Agenţiei de stat a francofoniei. Practic , vizita mea în Canada are trei dimensiuni: universitară, diplomatică şi legată de francofonie.

AC: Are legătură şi cu „sommet”-ul francofoniei de anul viitor?

CP: Da, evident că aşa cum România anul acesta a primit un sprijin important de la Canada, Quebec şi New-Brunswick, noi suntem acum cumva obligaţi să continuăm colaborarea cu canadienii. Avem un schimb continuu de experienţă şi de idei şi sprijinim foarte multe dintre iniţiativele canadiene pentru că s-a dezvoltat pe această filieră francofonă o apropiere semnificativă la nivel politic şi diplomatic între Canada şi România. Această relaţie bilaterală este în acest moment foarte, foarte bună. Aceasta s-a văzut şi la „sommet”-ul francofoniei, pot să vă spun c-am participat la întâlnirea dintre primul ministru Harper şi preşedintele Băsescu, care a fost excelentă, vor urma de altfel şi alte contacte la acest foarte înalt nivel.

AC: Ne apropiem de aniversarea revoluţiei din decembrie 1989. Ce credeţi, a fost revoluţie sau lovitură de stat?

CP: Eu am fost pe stradă atunci şi cred c-am participat la o revoluţie, sigur n-am participat la o lovitură de stat. Pe de altă parte, cred că dincolo de actul revoluţionar, de ieşirea în stradă de la Timişoara, Bucureşti, Iaşi şi din alte oraşe, sigur că cineva trebuia să ia puterea. Eu cred că faptul fundamental a fost mişcarea de stradă, dar preluarea puterii s-a făcut în nişte condiţii speciale. În primul rând nu exista o contra-elită reformatoare în sânul partidului comunist care să se angajeze într-o confruntare cu autorităţile momentului. Numai sub presiunea străzii s-a putut produce o evacuare a elitei organizate în jurul lui Ceauşescu. După asta s-a creat o echipă care pentru unii a fost foarte proastă iar pe care alţii au apreciat-o. Mulţi ani după revoluţie aceasta a fost o formulă în jurul principalului actor al preluării puterii, Ion Iliescu şi care a fost susţinută mult timp.

AC: Deci n-au fost agenţii sovietici care au provocat această mişcare?

CP: Eu nu prea i-am văzut vă spun sincer şi atâta timp cât documentele nu o probează într-un mod foarte clar, eu nu pot să intru în astfel de speculaţii. Nu pot s-o fac nici dintr-o perspectivă universitară, documentele istorice fiind decisive şi nici nu mi se pare util, politic vorbind. Am văzut în stradă doar oameni entuziaşti, care se bucurau aşa cum n-am mai văzut niciodată, era un sentiment de fraternitate şi de explozie emoţională care merită trăite, cred eu. Asta e, după părerea mea, esenţa schimbării care s-a produs în acel moment prin evacuarea lui Ceauşescu şi a schimbărilor care au urmat.

AC: Credeţi că Ion Iliescu va fi judecat pentru mineriade până la urmă?

CP: E foarte complicat, juridic şi politic vorbind, rămâne de văzut dacă se va ajunge la un proces şi cum anume va fi apreciat în instanţă. Nu am competenţa să anticipez sau să judec acest lucru.

AC: Există şanse ca marii corupţi din ţară să fie pedepsiţi?

CP: Sunt convins pentru că nicăieri marii corupţi nu scapă în nici un loc din lume. Cred că societatea românească s-a maturizat foarte mult, justiţia e pe cale să producă un alt tip de judecată şi este în măsură să asume dreptatea, ceea ce nu era cazul acum 10-15 ani. Sunt convins că dacă unii au amânat sau blocat prin metode politice judecata, asta nu înseamnă că nu vor ajunge să primească, în funcţie de ce-au făcut, această măsură a dreptăţii. Sunt unul dintre partizanii acestei autonomizări a justiţiei pentru care am pledat personal şi aceasta înainte de orice implicare a mea politică. Cred că dacă blocajul sau complicarea acestor procese a fost posibilă şi asta nu numai în România, la fel cum a fost şi în alte părţi, judecata, inevitabil va veni.

AC: Se pare că România este aproape cea mai coruptă ţară din Europa, după ultimul raport Transparency International.

CP: Da, există corupţie, asta o recunosc şi cetăţenii şi este cu atât mai grav fiindcă fac parte din această masă importantă de persoane dispuse să întreţină acest fenomen. Personal, n-am dat niciodată niciun fel de şpagă nicăieri şi nicicând n-o voi face.

AC: Şi aţi reuşit să vă descurcaţi?

CP: Da, cred că se poate acest lucru. Important e să nu cedezi acestei tentaţii a facilităţii şi repet că în România, o majoritate care condamnă acest fenomen, continuă să-l întreţină. E important să observăm, ca fenomen social, faptul că această „corupţie mică” e de fapt structural altceva decât corupţia oamenilor politici şi anume de a obţine privilegii de pe urma respectivei poziţii. Eu cred că lucrurile vor arăta mai bine în momentul în care întreţinerea acestei corupţii de către oamenii dezamăgiţi de corupţie va fi stopată şi în momentul în care corupţia politicienilor va fi urmată de decizii în instanţă. Altfel dacă ne lamentăm şi continuăm să dăm şpagă, îi vom încuraja şi pe oamenii politici să continue să distribuie privilegii şi să beneficieze ei înşişi de pe urma poziţiilor pe care le ocupă pentru a obţine avantaje financiare. Cele 2 sunt legate, lamentaţia nu e suficientă, nu conduce nicăieri, nu e sursă de sănătate socială.

AC: Are nevoie România de românii plecaţi?

CP: Da, cred că România are nevoie atât de cei plecaţi de curând, cât şi de cei plecaţi mai de mult. Personal, am fost întotdeauna puţin împotriva curentului general, care era de plecare la un moment dat. Am fost întotdeauna de părere contrară, asta poate şi pentru că am fost plecat la studii şi m-am întors pentru că aşa am înţeles eu lucrurile. Am considerat că e foarte „challenging” să te confrunţi cu dinozaurii stalinişti, securişti, cu oameni prăfuiţi care sunt împotriva progresului şi să-ncerci să construieşti pe un teren foarte nefavorabil. Am nervii tari în general şi de asta cred c-am reuşit în angajamentele pe care le-am avut în lumea politică şi cred că voi reuşi şi în continuare. Cred că pornind de la acest sentiment al sensibilităţii către cei care trec prin probe dificile, trebuie găsite metode pentru ca aceşti oameni care au părăsit ţara să rămână în legătură sau să se întoarcă. Zic asta pentru că cei care pleacă trăiesc o dramă. De multe ori, fotografia plecării este una însorită, trimiţi acasă imagini în care zâmbeşti, nu lacrimile sau tristeţile. Am cunoscut în Europa oameni care au dus-o şi o duc foarte greu, nu au o experienţă fericită. Trebuie făcut ceva foarte concret pentru românii plecaţi.

Articol preluat din ziarul Actualitatea Canadiana, Montreal.

Bogumil Koss, profesor titular la catedra de cercetare în istorie comparată a Universităţii Laval din Quebec, ne-a acordat în exclusivitate un interviu despre fostul său student, ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu.

Studentul

AC : Care au fost circumstanţele venirii domnului Cioroianu la Quebec?

BK: La Bucureşti, Adrian Cioroianu a urmat cursurile Şcolii doctorale francofone de ştiinţe sociale pentru Europa centrală şi orientală timp de un an (diploma de studii aprofundate). A fost apoi selecţionat (printre primii 10) pentru o bursă la doctorat de către Agenţia francofonă universitară, el alegând Universitatea Laval. Şcoala doctorală, sprijinită de către Agenţia francofonă cuprindea un grup de 5 universităţi: Lausanne, Bruxelles, Ştiinţele sociale şi economice, Laval şi Bucureşti. După ce obţineau diploma, cei mai buni studenţi beneficiau de o bursă pentru redactarea tezei. Fiind deja asistent la Facultatea de istorie din Bucureşti, Adrian Cioroianu a stat în Quebec un an după care petrecea scurte perioade până la redactarea finală. Teza pe care a publicat-o se numeşte în franceză: „Ce Ceauşescu qui hante les Roumains”, la editura Curtea Veche, Bucureşti 2006.

AC : Care sunt, după părerea dvs., atuurile şi punctele lui slabe?

BK : Este foarte creativ, plin de idei şi proiecte. Începând cu primul an de doctorat a fost foarte implicat în viaţa politică din România, la momentul respectiv, atât prin activităţile sale de jurnalist şi publicist, dar şi prin vulgarizarea istoriei comuniste. A fost un apropiat al istoricului Lucian Boia, recunoscut internaţional, care superviza în România teza sa de doctorat şi cu care a colaborat la redactarea unor lucrări istorice destinate marelui public şi a unui manual de istorie care a creat discuţii foarte aprinse. Am impresia că a devenit cunoscut în urma unei intervenţii televizate cu privire la acest manual.

AC : Era un student bun? Ambiţios?

BK : Prin originalitatea ideilor, prin calitatea exprimării (chiar dacă în franceză exprimarea avea nevoie de corecţii), a fost un student excellent. Cu un program foarte încărcat, a reuşit să termine teza în mai mult de 3 ani, dar un număr mic de studenţi îşi termină tezele în 3 ani. Era foarte ambiţios, în sensul bun al cuvântului, un intelectual trebuie să fie ambiţios.

AC : Relaţiile sale cu colegii şi profesorii erau bune?

BK : A avut întotdeauna relaţii bune cu noi, mai mulţi colegi de-ai mei au rămas de altfel cu o impresie foarte bună, mai ales din cauza opiniilor lui în timpul seminarelor, care aduceau idei noi, o privire diferită asupra lucururilor. Foştii săi colegi de aici îşi aduc aminte cu plăcere despre el.

AC : Vă aşteptaţi să fie numit ministru în România?

BK : Mă aşteptam să aibă o carieră politică. Ştiam că este liberal, foarte implicat în procesul de democratizare al vieţii politice din România. Mi s-a părut normal să candideze la alegeri şi să fie ales senator. Postul de ministru nu m-a surprins datorită calităţilor sale. Cred că în România, ca de altfel peste tot, tinerii trebuie să joace un rol important în viaţa politică. Cred că schimbarea de generaţii este o măsură mai eficientă pentru consolidarea democraţiei decât descompunerea comunismului bucată cu bucată, realizată deseori prin măsuri nedemocrate aşa cum s-a întâmplat în Polonia. În plus, nu este singurul student al universităţii care are o carieră ca funcţionar public. În anul 2006, Simona Corlan Ioan a fost numită ambasador în Senegal.

AC : Se spune că lui Cioroianu îi place să profite de viaţă, aşa este?

BK : Pot numai să spun că a fost întotdeauna îngrijit şi elegant, care, cred eu, este o calitate, mai ales pentru o persoană publică.

AC : Era apropiat de comunitatea română din Quebec?

BK : Ştiu că era şi este în contact cu foştii studenţi români de la Quebec. I se adresează des mulţumiri în tezele colegilor săi mai tineri. Despre comunitatea română din afara universităţii nu sunt la curent. Ştiu că este mare, dar nu am contacte cu membrii săi.

AC : Credeţi în longevivitatea carierei sale politice?

BK : Sper, dar cunoştiiţele mele limitate cu privire la viaţa politică românească nu-mi permit să fac pronosticuri. Aşa cum ştiţi, o carieră politic nu depinde numai de calităţile personale, ci şi de alianţe, configuraţii, etc. Mă bucur însă să aflu că Adrian Cioroianu şi-a păstrat postul la Universitatea Bucureşti, deoarece are un mare potenţial ca cercetător şi sper ca după terminarea carierei politice să se întoarcă la viaţa universitară.

Ministrul

Cioroianu pentru noi, este Bush număru’ doi

Nu trebuie să fiţi experţi în politica Statelor Unite pentru a şti ca GeorgeW. Bush, este sursa principală a materialelor umoristice americane. Sunt deja arhicunoscute gafele acestuia, de la confuzia dintre APEC şi OPEC şi tranformarea trupelor australiene în austriece, la numirea Pakistanului ca ţară arabă, până la metafora ciudată din care a reieşit că Nelson Mandela ar fi mort.
Comparaţia George Bush – Adrian Cioroianu provine din faptul că din aprilie 2007, de când a devenit ministrul de Externe al României, Cioroianu s-a făcut remarcat mai mult prin gafe decât prin performanţe diplomatice. Vă prezentăm o selecţie din momentele penibile pe care Ministerul Afacerilor Externe, guvernul şi statul român le-au cunoscut în ultimele şase luni datorită tânărului şi nu foarte elegantului în exprimare ministru de Externe.
Tratatul cu Moldova: Pe 10 mai, la Berlin, aflat la prima acţiune bilaterală a
mandatului său, Cioroianu afirmă că doreşte deblocarea rapidă a discuţiilor cu Republica Moldova privind semnarea Tratatului de bază şi a regimului frontalier.
„Stau să mă întreb cum am ajuns aici şi de ce nu putem urni lucruri care nu ar trebui să aibă o încărcătură politică”, a declarat jurnaliştilor români ministrul de Externe, delimitându-se de politica preşedintelui Traian Băsescu, care a facut din relaţiile cu Republica Moldova un subiect central, dar care a dus la îngheţarea completă a relaţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău. Negocierile pentru Tratatul de bază moldo-român au început la scurt timp după ce în 1991 Republica Moldova şi-a obţinut independenţa, fiind parafat în 2000 de miniştrii de externe ai celor două
ţări. În 2001 însă, odată cu venirea la putere a Partidului Comunist, semnarea Tratatului a fost abandonată din cauza divergenţelor referitoare la istorie, limbă şi identitate apărute între cele două părţi.
Schimbarea de macaz anunţată de Cioroianu a venit în întâmpinarea insistenţelor din ultimii ani ai comuniştilor moldoveni, care argumentează ca un astfel de tratat ar contribui la reglementarea situaţiei din Transnistria.

Scurt dar nu foarte cuprinzător:

Pe 13 iunie, laWashington, în timpul sesiunii de presă care a precedat întâlnirea cu Secretarul de Stat american Condolezza Rice, Adrian Cioroianu n-a fost capabil să articuleze decât 14 cuvinte, facându-se remarcat prin declaraţii de genul „Da, sigur” şi „E corect”.

Teritorii israeliene sau palestiniene?

Pe 22 iunie, Cioroianu are un moment de confuzie în ceea ce priveşte teritoriile israeliene şi cele ale Autorităţii Naţionale palestiniene, gafa respectivă îngreunând repatrierea a 31 de cetăţeni români din Fâşia Gaza.
Georgia sau Azerbaidjan?

La numai şapte zile diferenţă, pe 29 iunie, la Ohrid (Macedonia), adresând importanţa resurselor energetice din Tbilisi, Cioroianu recidivează în confuzie, de data aceasta între Georgia şi Azerbaidjan.

Limba moldovenească:

În octombrie, ministrul de Externe a lăsat să se strecoare într-un document european sintagma „limba moldovenească”,o invenţie a vremurilor staliniste, deşi în aceeaşi lună avea să declare că numai „când va vedea un volum de Eminescu tradus în moldoveneşte, atunci va crede că există” această limbă. Reprezentantul statului român a fost de acord ca în subsolul Acordului de facilitare a regimului de vize semnat între Republica Moldova şi Comisia Europeană să apară următoarea formulare: „documentul a fost redactat în limbile statelor UE şi în limba moldovenească”.
Astfel, Bucureştiul, care n-a acceptat niciodată moldoveneasca, a rămas fără argumente.

Batalioane disciplinare:

La începutul lunii noiembrie, în urma situaţiei produse de crima lui Romulus Mailat în Italia, ministrul român de externe a afirmat întro emisiune TV că România ar putea cumpăra pământ în deşertul egiptean pentru a-i deporta în „batalioane disciplinare” pe cei care comit fapte precum cele săvârşite de cetăţenul român de etnie romă. Nouă ONG-uri i-au cerut lui Călin Popescu Tăriceanu demiterea lui Cioroianu pentru comentariile sale calificate ca fiind de tip nazist. În zadar însă. Cioroianu şi-a prezentat scuzele, recunoscând ca dupa ce şi-a ascultat propria declaraţie „la rece”, şi lui i s-a părut „surprinzătoare”.

Costel Argint:

Pe 7 noiembrie, aflat în vizită oficială în Italia, Cioroianu s-a întâlnit cu Costel Argint, liderul romilor din această ţară, dat în urmărire generală de Interpol. Acum zece ani, barul unei comune vrâncene a fost devastat, trei localnici au fost răniţi în încăierare iar Costica Argint a fost arestat. Ulterior a fost eliberat, a disparut însă din România şi a fost dat în urmărire prin Interpol. A fost reţinut în Italia în 2002, unde a obţinut azil politic
şi nu poate fi extrădat.

Concluzia pe care am putea să o tragem din momentele jenante prezentate mai sus este, folosind tot cuvintele preşedintelui american, că ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, este probabil foarte misunderestimated.

Simona Pogonat

Băsescu la Palat, Parlamentul dizolvat 

Acesta este îndemnul românilor din Montreal care vor manifesta duminică 13 mai la ora 13 în faţa Consulatului General al României, 1010 Sherbrooke vest. 

FIMQ, împreună cu mai multe grupări printre care şi media locală de limbă română doreşte să transmită un mesaj de susţinere a democraţiei şi invită toţi românii să voteze împotriva demiterii abuzive a preşedintelui Traian Băsescu. 

„Este nevoie urgentă de o lege a lustraţiei pentru a elimina corupţia din Parlament reprezentată de foştii comunişti care acum s-au metamorfozat în democraţi. Se vorbeşte mult despre cine a făcut poliţie politică, dar la o analiză atentă şi imparţială, se poate trage concluzia că majoritatea parlamentarilor au fost colaboratori ai vechiului sistem.” 

„Şi nouă ne pasă de ce este acasă şi cerem dizolvarea Parlamentului şi declanşarea imediată a alegerilor ! România are nevoie acum să se concentreze pe integrarea cu succes în Uniunea Europeană, eliminarea corupţiei şi absorbirea fondurilor europene” 

Această manifestaţie este o continuitate a celei din anul 2004 când „lumpenii din Montreal” s-au opus prezenţei activistului neo-comunist Ion Iliescu în Montreal. 

Anca Damian (foto: Adrian Niculcea)

In putinul timp ramas inaintea plecarii din Montréal, cu gandul la Anghel, baiatul in varsta de 15 ani lasat acasa, regizoarea Anca Damian ne-a acordat un interviu. Despre participarea la cea de-a 25-a editie a Festivalului International de Film despre Arta (FIFA), desfasurata intre 8-18 martie la Montréal. Deschisa, plina de energie, Anca Damian crede in destinul ei de artist si in faptul ca, in pofida obstacolelor, ceea ce trebuie sa se intample se si intampla. Spirit temerar, pentru unul dintre filmele sale a stat zece zile intr-o inchisoare de maxima siguranta, ca sa se documenteze: in cele din urma, satisfactia unui film bine facut poate compensa multe.

Anca Damian, pasiunea pentru filmul documentar a pornit din perioada adolescentei petrecuta in Clujul natal ?

Trebuie sa recunosc ca destinul a fost generos cu mine, pentru ca m-am nascut la Cluj. Acolo am avut posibilitatea de a merge la Biblioteca Universitara, la Facultatea de Arte Plastice, la un Cineclub… Dupa absolvirea liceului eram extrem de bine pregatita, puteam sa fac aproape orice. Nu cred ca in Bucuresti as fi avut atata timp pentru dezvoltarea mea. Însa dupa examenul dat la Bucuresti am ramas acolo. Motivul e simplu: daca vrei sa faci ceva in cinema trebuie sa locuiesti in Bucuresti. E un oras care te pune la munca. Nu spun ca regret, imi place Bucurestiul.

Ati devenit o prezenta constanta la FIFA. Anul acesta, Romania a fost reprezentata de filmul “Muzeul de la sosea”.

FIFA este unul dintre cele mai renumite festivaluri din lume pe aceasta tematica, a filmului de arta, si intamplarea face ca, din ‘99, aproape in fiecare an sa ni se selectioneze cate un film. Consider ca este o mare onoare sa fim prezenti in acest festival, deoarece, dincolo de prestigiul lui, aici vin filme care au bugetul de 400.000 de euro, in vreme ce filmele noastre au un buget maxim de 20.000 euro. Din acest punct de vedere, intram intr-o competitie inegala. Pentru ca productia de documentar, in situatia noastra este, cum sa va spun, un pic in afara timpurilor. Filmul despre Muzeul Taranului Roman, “Muzeul de la sosea”, este un proiect mai vechi, pe care l-am initiat pe vremea in care traia Horia Bernea.

Deci inainte de 2000. L-ati gandit pe o mare perioada de timp?

Nu, insa au fost niste discutii atunci, iar Horia Bernea a murit, dupa cum stiti, total neasteptat. Apoi s-au impotmolit lucrurile in discutiile dintre muzeu si minister, s-au invartit in cerc si necesitatea lui a devenit stringenta anul trecut, cand se implineau 100 de ani de la infiintarea muzeului. Opinia mea a fost ca filmul acesta reprezinta muzeul si ca, pentru cei care-l viziteaza, nu e lipsit de importanta sa aiba un fel de amintire, marturie mai completa despre muzeu si despre cum a fost el gandit de Horia Bernea.

Productia documentarelor romanesti depinde de factorul politic?

Daca prin politica intelegeti finantare, atunci depinde de politica, daca nu va referiti la asta, atunci nu depinde.

Sunteti si producatorul filmului prezentat in festival…

Eu lucrez la Editura Video, care este o institutie subordonata Ministerului Culturii, specializata in realizarea filmelor de arta, din anul 1998. Conform statutului, aceasta institutie este obligata sa nu faca spoturi publicitare. Subiectele sunt diverse, incepand de la scriitori, artisti plastici, continuand cu lucruri inedite. De exemplu, acum am facut un film in Penitenciarul de maxima siguranta Arad.

Care este sistemul de difuzare a documentarului in Romania?

Lucrurile stau destul de stramb in ceea ce priveste difuzarea. Eu va spun despre filmele mele: am reusit sa le vand in Europa si n-au fost difuzate in Romania. Cateva dintre documentarele noastre au fost achizitionate de catre TVR International. Am inteles ca Tudor Giurgiu incearca sa reia sistemul de a achizitiona documentare si de a le difuza, bineinteles tot noaptea, pe TVR sau pe TVR 2. Problema e ca, in Romania, toata lumea vrea sa le difuzeze, dar fara sa plateasca. Sigur ca banii din difuzari sunt foarte putini, asa ca nici macar cei 20.000 de euro nu se pot recupera. Vanzarile din Italia si Olanda pe care le-am facut au acoperit o patrime din costul filmelor.

Care e politica de finantare la nivel national?

Filmul documentar este inclus in Programul de la CNC, dar aici apare o mare problema: numarul filmelor este redus si e foarte greu sa decizi ce sa se faca si ce nu. In clipa in care vine la jurizare un dosar nu stii, conform regulamentului actual al CNC, cine va face filmul. Se poate rata foarte usor un subiect mare. In clipa in care finantezi 2-3 documentare de lungmetraj si tot atatea de scurtmetraj s-a dus bugetul, s-a terminat.

La ce lucrati acum?

Primul film de lungmetraj este deja in productie, l-am gandit timp de doi ani, urmeaza sa filmez la vara. Mi-am dat seama ca nu pot sa fac o pelicula fara bani, numai asa, rugandu-ma de prieteni sa ma ajute. Pana la urma, tot destinul mi-a adus un coproducator finlandez, care a fost incantat de scenariu. Multe lucruri se realizeaza, chiar daca se mai impotmolesc pe drum uneori. Pana la urma, ceea ce trebuie sa se intample se intampla.

Cu ce impresii parasiti Montréalul?

Montréalul e un oras care intotdeauna mi-a placut. Ma simt bine in climatul cultural si uman al orasului; de cand am venit aici prima oara, in 1999, am avut un sentiment de familiaritate. Il consider un climat bun pentru arta si pentru oamenii de arta.

Virginia MATEIAS

Articol aparut in publicatia Pagini Romanesti din Montreal

Emisiunea de radio Marca-RO 105,1 FM din Montreal anunta inceperea inscrierilor pentru concursul Miss Diaspora Canada 2007.

Miss Diaspora Canada se afla la cea de-a 3-a editie, conditiile de participare fiind:

- varsta intre 16-23 de ani

- cel putin unul dintre parinti sa fie de origine romana

- domiciliul stabil in Canada

- sa nu fi fost sau sa fie casatorita

- sa nu fi participat la alta editie a concursului Miss Diaspora

Inscrierea se poate face prin email: cristi@cyberus.ca sau la: www.missdiaspora.ro

Informatii: 514-961-9091