Antena 3 CNN Economic ANAF: Contribuabilii care au de încasat bani de la stat nu vor mai putea fi executaţi silit de către Fisc

ANAF: Contribuabilii care au de încasat bani de la stat nu vor mai putea fi executaţi silit de către Fisc

ANAF: Contribuabilii care au de încasat bani de la stat nu vor mai putea fi executaţi silit de către Fisc
10 Noi 2016   •   16:01

Contribuabilii din România care au de încasat bani de la diverse instituţii ale statului nu vor mai putea fi supuşi unor proceduri de executare silită, pentru obligaţiile fiscale pe care le au de plătit statului, potrivit unui proiect de ordin propus de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

"Pentru a asigura o bunã implementare a acestei noi reguli, ANAF propune aprobarea unui ordin de procedurã prin care contribuabilii care nu şi-au putut încasa la timp creanţele comerciale de la instituţii sau autoritãţi ale statului vor fi protejaţi de mãsurile de executare pe care tot statul, prin administraţia fiscalã, le putea lua asupra lor cu toate cã neplata obligaţiilor fiscale ale acestora era determinatã tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanţe de la alte instituţii ale statului", a precizat ANAF, într-un comunicat prezentat de news.ro.

Noua procedură propusă de Fisc limiteazã aplicarea executãrii silite doar în limita creanţei pe care contribuabilul o are de încasat de la o instituţie a statului, la poprirea pe care Fiscul o înfiinţează la acea instituţie sau autoritate publică cu datorii la contribuabili.

"Astfel, rezultã cã, în aceastã situaţie, fiscul suspendã celelalte mãsuri de executare (poprirea conturilor bancare, sechestrarea bunurilor sau poprirea altor terţi debitori ai contribuabilului) pânã la încasarea creanţelor sale de la instituţiile debitoare, asigurându-se astfel o echitate deplinã în raportul fiscului cu contribuabilul", mai arată ANAF.

Măsura vine în condiţiile în care Codul de procedurã fiscalã prevede o procedurã specialã de executare silitã pentru contribuabilii care, chiar dacă au datorii neplătite către stat, deţin şi creanţe asupra statului, adică au de încasat diverse sume de la instituţii sau autoritãţi publice.

 

×
Subiecte în articol: executare silita fisc ANAF
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close