Grecia cere ajutor să împrumute bani mai ieftin
George Papandreou a declarat în cadrul Parlamentului European că măsurile de austeriate anunţate de guvernul grec arată că este angajat pentru stabilitatea euro şi va efectua reformele structurale necesare.
?Dar dacă continuăm să împrumutăm la dobânzi foarte mari, iar aceasta este provocarea pe care o avem, nu putem susţine reducerea deficitului pe care aceste măsuri ar trebui să o îndeplinească. Ar trebui să putem să ne putem împrumuta la dobânzi normale.?
Guvenul de la Atena are nevoie de 53 miliarde de euro de pe pieţele financiare în acest an şi trebuie să refinanţeze circa 20 miliarde de euro din datorii în aprilie şi mai, toate la dobânzi despre care unii economişti susţin că nu sunt sustenabile.
Grecia, care a recunoscut anul trecut că a înşelat în statisticile sale economice pentru a scunde adâncimea problemelor sale de deficit, trebuie să ofere o primă de cel puţin trei puncte procentuale peste nivelul Germaniei pentru a împrumuta bani.
Măsurile de austeritate ale Greciei ar trebui să reducă deficitul de la 12.7 la 8.7 din PIB în acest an, inclusiv prin reduceri în sectorul public şi creşterea taxelor.
Problemele Atenei au subminat încrederea în euro şi au provocat temeri că o criză similară ar putea lovi alte state puternic îndatorate precum Portugalia sau Spania.
Miniştrii de finanţe din UE au susţinut planurile zonei euro de a ajuta financiar Grecia dacă o cere, dar au fost oferite puţine detalii în acest sens.
Premierul grec arăta totuşi că Atena nu caută ajutor financiar nici de la UE, nici de la FMI. Între timp însă, guvernul german a semnalat că ar putea sprijin un ajutor comun UE-FMI,dacă Grecia are nevoie de ajutor.
Antena3.ro
-
Sarkozy: Dacă nu salvăm Grecia, crearea euro nu are sens
08 Mar, 00:41 | 4 comentarii -
Grecia adoptă măsuri economice drastice
04 Mar, 00:39 | 0 comentarii
-
BANCI Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
08 Feb, 17:11 | 0 comentarii -
BANCI Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
08 Feb, 17:11 | 0 comentarii -
REZULTATE BANCI Ultimul trimestru al lui Rekkers la Banca Transilvania: Dezamagire la profit, dar semne incurajatoare dinspre evolutia creditelor neperformante
01 Feb, 17:12 | 3 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Cati bani a castigat a treia banca de pe piata? Analistii: Profitul net al Bancii Transilvania pe 2011 este in medie de 34 mil.euro
31 Ian, 16:13 | 1 comentarii -
Şeful JP Morgan Chase, de partea OWS: Sunt de acord cu ei
28 Ian, 10:22 | 3 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)
