Românii vor da garanţii mai mari pentru credite mai mici, pe care le vor plăti mai repede
Creditul de consum trebuie rambursat într-o perioadă de patru ori mai mică, adică în maximum cinci ani. Asta dacă reuşiţi să-l luaţi. E nevoie de garanţii de 133% pentru suma împrumutată. În cazul creditelor imobiliare va fi şi mai greu. Pentru euro, avansul va fi de minimum o treime. Pentru lei, de numai 15%. Şi, pentru franci, creşte la 40%.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, susţine că proiectul are ca obiectiv protecţia consumatorului de bani şi protecţia băncilor.
Restrângerea perioadei de rambursare a creditelor de consum are două efecte. Împrumutatul primeşte mai puţini bani, banca nu mai câştigă la fel de mult.
La un salariu de 1.400 de lei lunar, cu o scadenţă la 10 ani, banca îţi dădea 44.500 de lei. În noua variantă, ar mai da doar 26 de mii de lei. În plus, BNR le cere băncilor să simuleze situaţiile riscante: creşterea bruscă a dobânzii şi a cursului valutar. Să-i pregătească pe clienţi pentru ce e mai rău încă de la început.
Creditele neperformante au ajuns la 13% din totalul împrumuturilor, în această vară. De la 11 procente, la sfârşitul anului trecut. 800 de mii de români sunt, acum, datornici la bănci. Dacă vor intra în vigoare, măsurile BNR îi vor împiedică pe ceilalţi să ajungă în aceeaşi situaţie.
-
Unicredit nu iarta mai nimic pe piata finantarilor mari pentru companii: dupa Petrom, RCS sau Mechel, a aranjat un imprumut sindicalizat de 200 mil. dolari pentru Rompetrol
15 Mar, 15:13 | 0 comentarii -
Depozitul în lei versus depozitul în euro
22 Mai, 15:46 | 2 comentarii -
Profitul celei mai mari bănci elveţiene s-a înjumătăţit în primul trimestru
02 Mai, 10:13 | 0 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
Lehman Brothers a acordat compensaţii financiare de 700 de milioane de dolari înainte de falimentul răsunător
29 Apr, 16:53 | 2 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






He, He, dupa razboi... Isarescu trebuia sa propuna din 2006 cel putin ca doar e mare bancher deh...