Barroso: Planul de tratat al lui Merkel este o naivitate
Acesta a calificat-o pe cancelarul german ca fiind naivă dacă crede că state precum Marea Britanie vor accepta planul său de a redeschide Tratatul de la Lisabona pentru a introduce controale ale bugetului mai stricte.
Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, i-a spus apoi lui Merkel să se retragă în timp ce miniştrii săi de finanţe încearcă să găsească soluţii mai apropiate.
Cum liderii europeni rămân nesiguri şi există mai multe terorii concurente, pieţele au continuat să scadă la Londra, Paris sau Berlin cu peste doi la sută, în timp ce dolarul a câştigat teren în faţa euro şi a lirei sterline.
Criticile lui Barroso se adaugă presiunii asupra cancelarului german, care a pierdut mare parte din capitalul său politic intern după ce a promovat intens contribuţia majoră a Berlinului la planul de 750 miliarde de euro pentru salvarea monedei unice.
Merkel doreşte ca Bruxelles să aibă puterea a exclude un membru din zona euro sau se retragă finanţarea UE ca pedeapsă dacă nu respectă obiectivele de reducere a deficitului.
Totuşi, Barroso crede că altă tentativă de a rescrie tratatele europene va conduce doar la cereri ce consumă timp din partea altor state.
?Ar fi o naivitate să crezi că se poate reforma tratattul doar în sectoarele pe care Germania le consideră importante. Desigur că britanicii sau alţii vor veni cu propriile cereri,? arăta Barroso pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung. ?Nu vom propune modificări ale tratatului, deşi suntem dechişi la idei bune.?
Anterior, noul premier britanic, David Cameron, i-a transmis lui Merkelcă Londra nu va accepta un alt transfer de putere către Bruxelles.
Antena3.ro
-
Barroso: Ungaria este într-o "situaţie delicată"
04 Iun, 17:23 | 1 comentarii -
Barroso cere o politică economică mai puternică în UE
11 Mai, 16:58 | 0 comentarii
-
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 0 comentarii -
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 0 comentarii -
Cursul leu/ euro a atins un nou maxim istoric. Vezi cotaţia BNR
24 Mai, 13:15 | 11 comentarii -
GSP.roFOTO Imaginea pe care cu toţii am aşteptat să o vedem! Mihai Neşu, în picioare!
-
Au fost "Zuckeriţi"? Economia SUA, pusă în pericol de Facebook. Investitorii care au pierdut miliarde de dolari dau în judecată compania
24 Mai, 12:05 | 6 comentarii -
Nimeni nu admite ieşirea Greciei din zona euro, însă toată lumea vorbeşte despre asta. Merkel s-a enervat din cauza asta
24 Mai, 10:30 | 0 comentarii
-
Nea Barroso pupa-te cu marinarul damblagiu mai bine.
-
merkel gandeste ca un neamt ,si barosso ca un latin
-
INCEP LUPTELE INTERNe prin oriopa comunitatea de penis !
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Se manca Bilderbergi intre ei. Aia e un semn bun