Bugetul de stat pe 2010, adoptat de parlamentari
Dintre bugetele ministerelor, primele aprobate au fost cele ale Finanţelor şi Justiţiei. Palamentarii au avizat favorabil bugetul Ministerului de Finanţe. Suma a fost aprobată de plenul Parlamentului cu 315 voturi pentru şi 40 împotriva. Totodată, parlametarii au acordat un aviz favorabil şi bugetului pentru Justiţie cu 239 de voturi pentru, 45 împotriva şi 28 de abţineri. Aprobate au fost şi cel al Dezvoltării Regionale, Internelor, Muncii, Apărării Naţionale şi Agriculturii. Bugetul de la Mediu a fost aprobat cu 183 de voturi pentru.
Bugetul Transporturilor a fost adoptat de Parlament cu 187 voturi "pentru" şi 123 voturi "împotrivă". Parlamentarii au votat şi două amendamente. Primul amendament, adoptat cu 256 de voturi, prevede că din suma de 20.286 mii lei prevăzută la active nefinanciare să se repartizeze 11.724 mii lei pentru dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă cu echipamente aeronautice.
Al doilea amendament, aaprobat cu 169 voturi "pentru" şi 144 "împotrivă", are în vedere alocarea unor fonduri suplimentare pentru construirea centurii est şi nord-est la Cluj.
Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului a inceput, joi, cea de-a patra zi de dezbateri la proiectul bugetului de stat pe 2010, cu o întârziere de jumătate de oră, efectuându-se apelul nominal. În sala de plen sunt prezenti 375 de parlamentari.
Dezbaterile la bugetul de stat pe 2010 au fost suspendate, miercuri seară, după ce parlamentarii au dezbătut, în aproape o oră, 38 de amendamente depuse la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Parlamentarii PSD şi-au susţinut în plen amendamentele depuse la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar într-o oră de dezbateri s-au votat 38 din cele 3.396 de amendamente la acest buget.
Antena3.ro
-
De frica strazii, guvernul Boc promite o masura ilegala si care ar arunca in aer bugetul pe 2012. Cresterea cu 5% la salarii si pensii, o “discutie periculoasa”, avertizeaza seful Consiliului Fiscal
30 Ian, 16:29 | 21 comentarii -
Grecia a ajuns din nou cu cuţitul la os. UE a decis să amâne împrumutul de 130 de miliarde de euro
10 Feb, 06:20 | 0 comentarii -
Guvernul croat majorează TVA cu două procente, la 25%. Alimentele de bază şi apa vor avea taxa de 10%
09 Feb, 20:55 | 1 comentarii -
GSP.ro10 concluzii în alb şi negru » Cum arată Steaua cu şase zile înaintea meciului cu Twente
-
România se află în categoria ţărilor cu cotele cele mai mici de impozitare din UE
09 Feb, 19:01 | 2 comentarii -
Leul pierde teren în faţa euro şi a dolarului. Vezi cursul BNR
09 Feb, 13:10 | 1 comentarii
-
SATULUL NU CREDE LA CEL FLAMAND. SUNTETI O MARE ADUNARE NATIONALA CARE TINETI CU DINTII DE PRIVILEGIILE VOASTRE. VOI SA VA DUCETI MANDATUL PANA LA CAPAT, SA NU AVETI NICI O BATAIE DE CAP, CA DE POPOR SE OCUPA SFINTII SI DUMNEZEU.
-
BRAVO BAIETI. ATI REZOLVAT PROBLEMA. PUTEM MURI IN LINISTE. TARA E PE MIINI BUNE. UNGURII SI TIGANII NE CONDUC.
-
sa gandit cineva sa faca statului dosar penal pentru evaziune fiscala?
-
CE VA MAI MIRA IN ACEASTA MINUNATA COLONIE NUMITA ROMANIA?
SFARSITUL ESTE APROAPE..
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

V-ati batut joc de toti romanii. Ca cei de la putere sunt slabi pregatiti si hoti nu mai mira pe nimeni, dar de ce opozitia nu a murit cu ei de gat? De ce domnilor din opozitie ati lasat sa ne omoare pur si simplu? De ce, domnilor din opozitie, lasati sa se intample asa ceva? pentru ca VOI O DUCETI BINE, AVETI SALARII MARI SI SIGURE, NU VA DISPONIBILIZEAZA NIMENI, AVETI PRETURI MICI LA RESTAURANTUL PARLAMENTULUI (CA LA BUFETUL P.C.R.), SI PENTRU CA SUNTETI NISTE C A C A C I O S I C A R E T R E M U R A T I I N F A T A L U I Z E U S S I A P I T I C U L U I A T O M I C , P E N T R U C A V A U D A T I C A N D O V E D E T I P E U D R E A , P E N T R U C A S U N T E T I O O P O Z I T I E C A C A C I O A S A C A R E S E D A C O C O S P E L A T E L E V I Z O R I A R I N P A R L A M E N T V A T R E M U R A P A M P E R S I I P E V O I C A N D T I P A U D R E A , B O C S A U V A A R A T A Z E U S U N D E G E T .