Antena 3 CNN Economic Biz News Când era mic era dus cu căruţa la şcoală. Acum conduce cea mai mare companie de tehnologie din lume

Când era mic era dus cu căruţa la şcoală. Acum conduce cea mai mare companie de tehnologie din lume

Când era mic era dus cu căruţa la şcoală. Acum conduce cea mai mare companie de tehnologie din lume
Sursa foto: Foto:Sundar Pichai/Wikipedia
07 Dec 2016   •   20:17

Pichai s-a născut în Tamil Nadu, India pe 12 iulie 1972. Tatăl său, Raghunath Pichai, a fost inginer electric şi a lucrat pentru General Electric, iar mama sa, Lakshmi, a fost stenografă. Deşi familia s-a făcea parte din clasa de mijloc, familia Pinchai nu trăia fără griji. Au economist trei ani de zile pentru a putea cumpăra un scuter Lambretta, potrivit businessmagazin.ro.

Totuşi, Sundar Pichai nu a trăit înconjurat de tehnologie şi abia când avea 12 ani a văzut pentru prima dată un telefon fix.  Atunci, Sundar ar fi descoperit faptul că are o memorie fotografică pentru numere, unchiul său mărturisind că ţinea minte cu uşurinţă numere de telefon.

Înainte să vină la Google, Sundar Pichai a lucrat la specialistul în semiconductori Applied Materials şi la cabinetul de consultanţă McKinsey. A avut interviu la Google pe 1 aprielie 2004, exact în ziua când Gmail a fost lansat.

A avansat în rândurile companiei, iar momentul lui de glorie a fost atunci când l-a convins pe CEO Google, Eric Schimidt, că Google are nevoie de propriul său browser. Google Chrome a devenit între timp cel mai utilizat browser din lume. Pichai a fost însărcinat să aibă grijă de aplicaţii precum Gmail apoi a fost numit şeful diviziei Android.

Twitter a încercat să-l angajeze, dar Google i-a oferit acţiuni în valoare de milioane de dolari pentru a nu pleca.

În prezent Sundar Pichai este cel mai bine plătit CEO din SUA, obţinând 273,328 de acţiuni în valoare de 199 de milioane de dolari. Astfel averea sa cumulată ajunge undeva la aproape 650 milioane de dolari, potrivit Credit Suisse. O sumă imensă, însă mult mai mică decât ce averi au fondatorii Google, Larry Page (34,6 miliarde de dolari) şi Sergey Brin (33,9 miliarde).  

×
Subiecte în articol: Google
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close