Doi din trei români, la limita sărăciei
Pentru 41% dintre români, veniturile lunare le acoperă doar cheltuielile de strictă necesitate, relevă un sondaj realizat de CURS, citat de Evenimentul Zilei. Alţi 25% dintre concetăţeni trăiesc chiar sub pragul sărăciei.
Numai 2 la sută dintre participanţii la sondaj au declarat că reuşesc să-şi procure tot ce le trebuie fără niciun fel de constrângeri materiale.
Din cauza crizei, peste jumătate dintre români spun că trăiesc mai rău decat anul trecut.
54% dintre conaţionalii noştri au declarat că viaţa lor este mai proastă şi mult mai proastă în ianuarie 2010, faţă de aceeaşi lună de anul trecut, arată rezultatele sondajului.
La polul opus, doar 8% dintre români simt că o duc mai bine şi numai un procent se simte mult mai bine.
Totodată, cei mai mulţi dintre respondenţi susţin că veniturile le-au fost puternic afectate de criză.
De aceea, românii sunt pesimişti în ceea ce priveşte viitorul.
Peste 77% dintre aceştia sunt convinşi că lucrurile merg într-o direcţie greşită şi că România va rămâne în criza economică încă cel puţin trei ani de acum încolo.
Cei mai mulţi dintre respondenţii sondajului se îndoiesc de capacitatea actualului guvern de a scoate ţara din criză.
Sondajul a fost realizat luna trecută pe un eşantion de 3.000 de persoane.
Antena3.ro
-
S-A DUS SĂ SE DISTREZE
06 Aug, 19:43 | 5 comentarii
-
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii -
Cursul leu/ euro a atins un nou maxim istoric. Vezi cotaţia BNR
24 Mai, 13:15 | 11 comentarii
-
Ardelenilor si Diasporei ca au readus la putere mafiotii si infractorii care ne vor duce la sapa de lemn .Toti romanii vor trebui sa plateasca datoriile statului romani ,Sa plateasca iesirea din criza ,sa plateasca ineficienta guvernantilor si sa plateasca pentru a le umple lor portofelele .cam mult ,cred ca se lasa cu revolutie
-
procentajul de propietari (case, apartamente si teren) in Romania este de 98%. Multi au chiar cite 2,3 propietati...intrebare? care saracie ?????
-
...asta e saracia ????
-
asta este SARACIA ??????? Numerarul si depozitele detinute de romani in strainatate au crescut anul trecut cu 80,6%, la 4,46 miliarde euro, dupa ce au atins in septembrie maximul istoric, de peste 5 miliarde euro, in timp ce imprumuturile acordate de rezidenti au avansat cu 12,1%, la 5,9 miliarde euro, potrivit BNR.
-
ca urmare a reducerii cheltuielilor publice,am sperat in micsorarea birurilor,dar nu s-a intamplat asa,din contra ele au crescut.totusi unde sunt directionati atatia bani in surplus si economisiti,in afara de indicatoare pt turism si lebede in bucuresti?
-
sa traiti bine!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






FFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF BINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE