Antena 3 CNN Economic Biz News Economia României scade în timp ce zona euro a ieşit din recesiune

Economia României scade în timp ce zona euro a ieşit din recesiune

Economia României scade în timp ce zona euro a ieşit din recesiune
Sursa foto: recesiune
13 Noi 2009   •   14:15

În timp ce economia României merge în jos, zona euro a ieşit din recesiune. În trimestrul trei, economia celor 16 ţări care au moneda europeană a crescut cu 0,4 la sută faţă de perioadă precedentă. Şi economia Uniunii Europene a ieşit din recesiune cu o creştere de 0,2 la sută.

Zona euro a ieşit din cea mai lungă şi mai grea recesiune din ultimele decenii. După cinci luni consecutive de scădere a PIB-ului, economia zonei euro a înregistrat o creştere de 0,4 la sută. Cifra este însă mai mică decât se aşteptau specialiştii, care prevăzuseră o creştere de 0,6 procente.

Şi Uniunea Europeană a ieşit oficial din recesiune. La nivelul întregului bloc comunitar s-a înregistrat o creştere economică de 0,2% la sută faţă de trimestrul precedent.

Cea mai mare creştere economică din zona euro, de 6 procente a fost semnalată în Lituania. Urmează apoi Slovacia cu 1,6 la sută şi Portugalia şi Austria, fiecare cu 0,9 procente.

O creştere importantă a fost semnalată şi de Germania cu 0,7 la sută. Oficiul german de astatistică a precizat că exporturile sunt factorul principal care au stat la baza rezultatelor pozitive din trimestrul al treilea, alături de investiţiile în echipamente şi construcţiile.

Relansarea economică s-a instalat şi în Franţa, cu o creştere însă mai mică decât cea a Germaniei, şi anume de 0,3 procente.

Atât Franţa cât şi Germania anunţaseră deja ieşirea din recesiune din trimestrul al doilea.

La polul opus se află ţări ca Ungaria, Estonia, dar şi România. Ţara noastră se situează pe locul al patrulea în ceea ce priveşte scăderea economică. În trimestrul trei al acestui an, economia României a scăzut cu 0,7%, faţă de trimestrul trecut.

Economiile Marii Britanii, Spaniei şi Greciei nu au reuşit să îşi revină nici în trimestrul trei. Cele patru ţări au raportat scăderi de 0,4% pentru Marea Britanie, şi respectiv câte 0,3% pentru celelalte trei.


Europa creşte, România scade

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), Produsul intern brut (INS) a fost mai mic în trimestrul trei faă de trimestrul doi cu 0,7%. Aceasta scădere este mai mică decât cea înregistrată în trimestrul doi, când, comparativ cu primul trimestru, declinul a fost de 1,1%.

Produsul Intern Brut (PIB) al României a înregistrat în trimestrul trei o scădere în termeni reali cu 0,7% faţă de perioada aprilie-iunie, declinul economiei în serie brută faţă de perioada similară din 2008 fiind de 7,1%, arată primele estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

După primele nouă luni ale anului, PIB-ul a fost cu 7,4% sub nivelul perioadei corespunzătoare din 2008.

În trimestrul al doilea al acestui an, economia s-a contractat cu 1,1% faţă de cel anterior, în timp ce scăderea în termeni reali faţă de perioada similară din 2008 a fost de 8,7%.

INS anunţă că PIB pentru trimestrul trei şi perioada 1 ianuarie - 30 septembrie, în variantă provizorie, va fi publicat pe 3 decembrie 2009.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: România economie Franta Europa PIB
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close