Europa de Est nu mai este favorita investitorilor
Europa de Est, unde randamentul pieţelor de capital şi valutare a atins 50% în 2009, ar putea pierde statutul de regiune favorită a continentului pentru investiţii, din cauza creşterii puternice a îndatorării.
Performanţa forintului unguresc este pe penultimul loc în rândul valutelor din 26 de state emergente, cu o depreciere de 33% faţă de dolar, din luna martie 2009.
Mai mult decât atât, Slovacia, Polonia, Bulgaria şi Cehia fac parte dintr-un grup de şapte ţări unde a avut loc cea mai rapidă creştere a riscului de creditare, în cazul a 21 de instrumente financiare de tip CDS analizate de Bloomberg şi citate de Mediafax.
"Unii investitori subestimează potenţialul de depreciere a obligaţiunilor şi valutelor din regiune", a declarat Tim Haaf, analist la compania Pacific Investment Management din California, divizie a grupului Allianz.
Din cauza deficitelor bugetare mari, state precum Polonia şi Letonia au amânat termenele de adoptare a euro, iar România şi Ungaria trebuie să reducă cheltuielile pentru a respecta termenii acordurilor de finanţare cu FMI şi UE.
Creşterea economică din regiune nu va reveni la ritmul anterior crizei, întrucât intrările de capital nu vor reveni la nivelul circa 8% din PIB, consemnat în perioada 2002-2008, crede Arend Kapteyn, economist şef pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa la Deutsche Bank din Londra.
Ţările din Europa de Est au înregistrat creşteri economice puternice, dar acum au credite externe deschise de circa 100 miliarde dolari, echivalent cu 69% din totalul la nivel mondial . CE crede că datoria Ungariei va trece de 75% din PIB în următorii trei ani, iar datoria Poloniei va creşte la 61% din PIB in 2011.
Economiile emergente din Europa au beneficiat în perioada 2002-2008 de afluxuri de capital străin echivalente cu circa 8% din PIB-ul anual mediu.
Antena3.ro
-
Grecia cere ajutor să împrumute bani mai ieftin
19 Mar, 12:04 | 0 comentarii -
Sarkozy: Dacă nu salvăm Grecia, crearea euro nu are sens
08 Mar, 00:41 | 4 comentarii -
Germania sprijină salvarea financiară a Greciei
10 Feb, 05:23 | 1 comentarii
-
S&P a reconfirmat ratingul României la nivelul "BB+", cu perspectivă stabilă
25 Mai, 20:10 | 0 comentarii -
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





