FMI: O recesiune severă a lovit România. PIB-ul va scădea cu 8-9% în 2009
De asemenea, cei de la FMI se aşteptau la o inflaţie mai mică în 2009. Acum, analiştii FMI spun că inflaţia va atinge 4,3%.
Prognoza FMI spune că dacă nu s-ar lua unele masuri de corecţie, deficitul bugetar ar putea atinge -8% la sfârşitul anului.
Primul trimestru a fost mai rău decât ne-am aşteptat, anunţă Franks. Vom vedea că declinul se va micşora aşa că putem să întrevedem o trecere în domeniul pozitiv în trimestrele următoare. În 2010, prevedem o modesta creştere economică.
?Nu vrem să îngreunăm situaţia economică prin măsuri fiscale dure. Nu vrem să obţinem o contracţie care să fie mult mai severă decât una care se poate realiza în mod realist prin diverse diminuări bugetare. Totuşi, trebuie să continuăm procesul de consolidare fiscală din România pentru a rezolva problemele bugetare existente dinaintea crizei. Date fiind condiţiile economice, România nu îşi poate finanţa deficitul?, spune şeful delegaţiei FMI.
Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au convenit scăderea deficitului bugetar în 2010 la sub 6% din PIB, faţă de 7,3% din PIB acceptat pentru 2009, prin diminuarea deficitului structural cu 2-2,5 puncte din PIB.
O parte din împrumutul de la FMI va merge direct spre finanţarea unei cote din deficitul bugetar. Totuşi, Ministrerul Finanţelor va trebui să obţină de pe piaţa internă resursele pentru a finanţa restul deficitului.
În ceea ce priveşte sectorul bancar, FMI spune că acesta a făcut faţă crizei în ciuda mediului economic nefavorabil din regiune. ?Am putut să ajungem la un acord cu cele mai importante 9 bănci din România cu privire la păstrarea expunerii şi angajamentului cu România şi pentru aducerea unor finanţări suplimentare când e necesar. Acum, am primit acorduri bilaterale de la fiecare dintre cele 9 bănci?, spune Franks.
Antena3.ro
-
S&P a reconfirmat ratingul României la nivelul "BB+", cu perspectivă stabilă
25 Mai, 20:10 | 0 comentarii -
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii
-
nu am votat niciodata deoarece nu am avut cu cine, dar anu asta cu vadim votez, nu am ce face, vreau sa vad un cretin la conducere, asta nu are multa minte si in felu asta va fi un mic razboi in romania si tot in felul asta cred ca va disparea actuala prostime si va apare alta ha ha ha
-
daca nu veneau astia sa ne spuna iar eram in crestere economica bazata pe statistica(trasa din condei)
-
tre sa fii cu capul ca sa votezi cu unul ca vadim! asta ne baga in razboi cu prostiile lui cu securisti etc. acum latra ca face si drege, credeti ca ales fiind va face ceva??? ma indoiesc, e numai un latrataor fara minte, degeaba recita din cioran, multi nici nu au auzit de el!!! asa ca vadime numai recita ca sa ne arati cat ai citit frate, lumea vrea un trai mai bun, nu sa asculte pasaje din carti sau sa ne povestesti faza cu securistii... sper sa nu iasa acest lingau! ca sa numai vorbim ce oamenii are in partid, numai fosile care vor sa se imbogateasca... cu el in frunte!
-
Jeffrey Franks are fatza de parca sufera de sindromul Dawn
-
este cel mai incompetent guvern post decembrist, o spun cu toata convingerea. parca-s zapaciti si nu stiu in ce parte s-o ia .adunatura venita de la cluj ar trebui sa se intoarca urgent unde le este locul ,cat mai este timp si nu ne scufundam de tot.bocul a ajuns la gat.
-
Din politica de pseudo-dreapta, fara nici o viziune si populismul abject de stanga, s-a nascut struto-camila asta care ne va ingropa. Fara nici un tel, altul decat interesul politicianist, fara masuri adevarate ci doar cu pomeni bugetare cat cuprinde. Democratia originala de scurtare a cozii pisicii cu centimetrul, careia ii vor urma masuri de crestere a fiscalitatii si impozitarea progresiva. Cea mai groaznica alaturare - incompetenta si populismul
-
cel mai incompetent a fost guvernul Ciorbea, urmat de R. Vasile si Tariceanu. Ultimul a avut noroc ca erau vremurile mai bune, dar dezastrul vine si de la el. Boc e un fel de Ciorbea, dar are o gramada de scuze, inca nu-si poate dovedi incompetenta pe care i-o banuim.
-
Mai e ceva de adaugat la cum arata Romania? Mizeria creata de o dictatura cotrocenista va afecta generatii intregi. Armatele FSN-ite de papagali vorbitori si-au dovedit incompetenta.
-
se vede ca esti comunist batran si postac platit. Tariceanu ti-a marit si pensia si salariul dar tot el e de vina. astia cu care faci foamea tot ei sunt buni. aduti aminte vita incaltata cum traiai pe vremea lui ciorbea si cum este acum . dai vina pe vremuri. vremurile iti baga bani in buzunar prostane?
-
Guvernul asta nu e in stare sa faca nimic, cum a zis si harasho parca sunt zapaciti sau sunt incapabili sa gestioneze CRIZA asa cum trebuie, mie rusine cu un asemenea GUVERN trebuie sa facem ceva, pana nu se vor trezi cu noi afara in strada sa le cerem demisia nu vor face nimic, nu stiu ce asteapta .. poate ziua de maine cand Romania va ajunge jos de tot, treziti-va si faceti si voi ceva macar odata, presa si toata lumea ca vad ca pe guvernantii din frunte cu T.B nu le pasa de noi si nu sunt capabili de nimic decat promisiuni peste promisiuni.
-
Ministerul Turismului si cel al Tineretului--DESFIINTATE-vor aduce peste un miliard de euro la buget nu la cheltuirea lor in scop electoral si de propaganda
-
Iar ati facut erori de dactilografie! Va sugerez sa folositi Word-ul pt ca va verifica textul, faceti macar asta, inainte de a afisa texte pe site-ul vostru! E la mintea cocosului! Iar despre raportul FMI, stiam ca suntem in kkt pana in gat! E bine ca au observat si ei, si sper ca daca ne vor strange cu usa, boci si TB-i o sa dispara de pe scena politica!
-
sa stiti ca exista si altceva in afara de politica,cum ar fi inmormantarea tatianei stepa si nu geoana pe toate posturile.mda,ce pretentii poti sa ai
-
ne-au vandut astia tara, rromania zilelor noastre, o sa ajungem sa mancam resturi ,
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Care recesiune , care criza ? Saptamana trecuta guvernul roman a declarat ca RO a trecut de criza . In toata UE se discuta ca criza va dura aprox 5 ani , numai RO este o insula de fericiti fara criza si fara recesiune .